KISHO KUROKAWA și KIYONORI KIKUTAKE

În cadrul maratonului de arhitectură japoneză de la UAUIM, o nouă întâlnire: 

 

"Arhitectura nu trebuie să fie dulce, ca să fie bună, așa cum nici arta, în general, nu trebuie să ne amăgească cu dulcegării rafinate, ca să fie bună.

Din contră, arta (și includ aici și arhitectura) are ca rol să ne spună adevarul, în formă plastică.

Arta, dacă e bună, nu minte, chiar dacă sunt unii care cred că rostul artei e să ne îndepărteze de viață, într-o lume în care nu există decât "luxe, calme et volupte", ca să-l cităm pe Baudelaire.

Kikutake și Kurokawa s-au străduit să spună adevărul, în arhitectura lor, cu acea energie și vitalitate care sunt greu de explicat fără a considera că ambii au renăscut o Japonie devastată de razboi și tragedii inimaginabile. Ambii au avut Hiroshima în sânge.

Și ambii au simțit o nevoie imperioasă de renaștere, contribuind amândoi la miracolul japonez, în special în anii '60, '70, și, mai puțin, '80.

Ei au continuat să construiască și după aceea, dar parcă mai puțin convingător.

Oricum, să-i neglijezi înseamnă să neglijezi o importantă fază a arhitecturii moderne, care în Japonia și-a găsit forme de manifestare splendide, splendide din cauza vitalității, varietății, non-conformismului și a unei capacități de a construi impecabil orice. Minuția japoneză s-a aliat admirabil cu virilitatea vizionară a unor arhitecti care au refuzat să fie striviți de nostalgie și regrete.

Sunt în continuare o lecție pentru noi toți.

 

Vă mulțumesc și vă aștept: luni, 20 noiembrie, ora: 18:00 în Sala Frescelor.

 

Dan Coma"