Street Delivery

19 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

DESPRE STREET DELIVERY

Inițiat în 2005 de către OAR alături de Primăria Municipiului București, Street Delivery a urmărit o revitalizare urbană și comunitară a parcursului cultural Pictor Arthur Verona. Proiectul susține ideea de a amenaja, cu ajutorul unui parteneriat public-privat, un spațiu deschis, o zonă vie de comunicare, contact și experiment artistic. Dincolo de diversitate, creativitate și curiozitate rămân eforturile unei profesii de a demonstra cu încăpățânare că orașul poate fi locuit, construit și valorificat și altfel, în beneficiul comunității sale – un model de urmat și de reprodus (ceea ce se și întâmplă la Timișoara și la Iași).

Începând cu primăvara anului 2006 proiectul este rezultatul colaborării dintre Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România cărora li se alătură toți cei îndrăgostiți de oraș și de valențele lui, un manifest în favoarea reaproprierii spațiului public cât și un fenomen social, o platformă ce leagă oameni, grupuri creative, artiști, arhitecți, meșteșugari, reprezentanți ai ramurii active a societății civile. 

Ediția 2006 intitulată “Art Delivery – Strada Arthur Verona este strada ta!” a fost primul eveniment urban care și-a propus să atragă atenția riveranilor, a locuitorilor orașului în trecere prin zona centrală, dar și a autorităților locale asupra noțiunii de “traseu cultural”. Ales și propus datorită zestrei excepționale de repere culturale și arhitecturale, de identitate istorică și memorială, traseul Arthur Verona, de la Școala Centrală până la Ateneul Român, își propune valorificarea acesteia precum și convertirea peisajului urban în peisaj cultural.

Astfel, prin închiderea temporară a circulației auto, pe strada amplasată între Librăria Cărturești și Cinematograful Patria s-a amenajat, cu ajutorul unui parteneriat dintre sectorul public și cel privat, un spațiu deschis, o zonă vie de comunicare, solidaritate comunitară, contact și experiment artistic. Timp de două zile s-au desfășurat în plină stradă diverse activități, de la ateliere pentru copii, expoziții, happening-uri, până la concerte și proiecții de filme documentare.

Street Delivery nu ar fi posibil fără sprijinul vecinilor, voluntarilor, participanților, sponsorilor și al partenerilor media.

Street Delivery este un exercițiu de bucurie prin bună învecinareDacă ne referim la acest conflict, la suprapunerea dintre o stradă veche, pe care cetățeanul putea să circule între Gădina Icoanei și Ateneu, și acest bulevard, care a însemnat modernizarea Bucureștiului, atunci se poate spune că proiectul nu este încă terminat. Strada Arthur Verona este o stradă ca oricare alta, dar cei care locuiesc sau lucrează aici – Ordinul Arhitecților, Cărturești, TIAB, Biserica Anglicană și ceilalți care au înțeles să participe – și-au deschis porțile și au lansat o invitație la colaborare și dialog. Cu fiecare ediție, Street Delivery își propune să rezolve o problemă a cartierului, fie că e vorba de un trotuar care trebuie reparat, de un gard care trebuie refăcut, de iluminarea stradală, monumente care trebuie recondiționate sau de piațeta din fața bisericii. Sunt lucruri simple, care aduc calitate spațiului urban. – arh. Șerban Țigănaș, Președinte al Ordinului Arhitecților din România 2012-2018

La Street Delivery se adună în fiecare an oameni din diferite colțuri ale orașului care creează lucruri în comunitățile lor și care, împreună, prin munca lor de zi cu zi, schimbă lumea — bucată cu bucată, șurub cu șurub, stradă cu stradă. – colectivul de organizare Street Delivery.

___________________________________

STREET DELIVERY 2020 :: RESOLUȚII

După 14 ani de prezență continuă în spațiul public, anul acesta evenimentul-manifest Street Delivery nu va putea aduna mii de oameni pe stradă, ci va genera proiecte-insulă, răspândite în tot orașul, sub umbrela unei teme comune: ReSoluții, în weekendul 3-5 iulie.

În toiul unei pandemii cum nu ne-a mai fost dat să trăim în istoria recentă, Street Delivery își provoacă publicul să găsească noi metode de recuperare a spațiului public. Evenimentul invită la povești din izolare și rezoluții de după, sub formă de jurnale, intervenții în orașe, exprimări artistice, campanii sociale și proiecte comunitare care să redefinească spațiile comune și să readucă la viață cartierele.

Acum trei luni anunțam tema Street Delivery 2020: Orașe pentru climă. Pe atunci, impactul orașelor asupra mediului era subiectul cel mai urgent, iar viziunea macro era necesară. Între timp, chiar dacă schimbările climatice sunt la fel de acute, pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea și să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiți să-l regândim și să-l reconstruim pentru a face față noii realități.” 

(Dorothee Hasnas, OAR)

Așa că, Street Delivery 2020 ia forma unui eveniment-puzzle, răspândit în tot orașul și recompus online. Comunitățile vor fi provocate să găsească soluții de conviețuire care să le facă viața în cartier mai bună, mai plăcută și mai pregătită pentru situații de criză. Acum, mai mult ca oricând, recuperarea spațiului public de către pietoni a devenit o necesitate.

„Cu această ediție ne propunem să redeschidem cartierele pentru oameni păstrând distanța fizică, dar aducând comunitățile mai aproape. Le provocăm să lucreze împreună pentru a-și redefini vecinătatea. Gândim soluții de conviețuire care să  facă viața în cartier mai bună, sustenabilă, mai pregătită pentru viitoare crize. Pentru că rezoluțiile personale din izolare pot deveni soluții la problemele comunității în care trăim. ReSoluții pentru oraș. 

(Timea Honț, coordonatoare Street Delivery)

RESOLUȚII PENTRU ORAȘELE NOASTRE: APEL DE PROIECTE

Ca în fiecare an, Street Delivery deschide un apel de proiecte care să (re)împrietenească locuitorii cu cartierele lor, de această dată în mai multe locuri din oraș. Fie că vorbim de o proiecție de film într-o parcare, un atelier de tâmplărie în fața, spatele sau chiar scara blocului, o grădină comunitară reamenajată, o expoziție cu poze din izolare sau un mural care să coloreze plimbările în cartier.
Proiectele pot fi înscrise în următoarele categorii și pot fi propuse pentru un anumit loc sau pot fi un concept general care ulterior să fie poziționat în spațiu:

1. ACTIVARE URBANĂ

= proiecte urbane care pot îmbunătăți viața unei comunități în oraș.

2. CULTURĂ PARTICIPATIVĂ

= proiecte culturale, trăiri personale, amintiri și învățături din pandemie

3. INTERVENȚIE ARTISTICĂ

= proiecte artistice care readuc la viață spațiul public

4. APROPIERE COMUNITARĂ

= proiecte sociale care sprijină comunități și construiesc punți între oameni

5. MEMORIE COLECTIVĂ

= proiecte documentare care surprind impactul crizei și perioada de tranziție

Împreună cu sponsorii ediției, Street Delivery va sprijini financiar 10 proiecte cu câte 500 de euro. În funcție de anvergura acțiunilor, echipa organizatorică va ajuta proiectele cu idei, contacte și logistică. Majoritatea proiectelor vor putea fi urmărite online, într-un program special de transmisiuni live, pe parcursul întregului weekend.
Perioada de înscriere se încheie pe 15 iunie, iar proiectele se pot înscrie aici:

Proiectele selectate de echipa Street Delivery vor fi anunțate până pe 22 iunie, pe site-ul: 

Street Delivery este un eveniment-manifest pentru recuperarea spațiului public, inițiat în 2006 de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. În 2020, Street Delivery va avea loc în 10 orașe: București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, Chișinău.

Identitate vizuală: Alina Bohoru

APEL DE PROIECTE

Acum, că ți-ai urmărit cartierul din izolare, ce ai vrea să schimbi la el? Cum te-ai reapropia, după lunga despărțire, de mica ta bucată de oraș?

Vino cu idei de proiecte care să facă viața la tine pe stradă mai plăcută, mai creativă, mai sigură, mai atentă la mediu! 

Adunăm mărturii despre ce am învățat din această experiență și promisiuni pentru cum ne-am propus să fim după. Căutăm soluții de pregătire pentru viitoruri incerte. Ne redefinim normalitatea. Ne luăm înapoi orașele, pentru oameni!

Cum te ajutăm să-ți faci propria insulă Street Delivery — pe balcon, în grădină, în fața blocului, în noile spații publice definite de pandemie?

  • Sprijinim financiar realizarea la Street Delivery a celor mai bune 10 idei cu suma de 500€/proiect. 
  • Oferim servicii de mix-and-match pentru proiecte care se completează. Te ajutăm să-ți găsești parteneri, susținători, sponsori, voluntari.
  • Sprijinim cu resurse, contacte și logistică.
  • Proiectele pot fi legate de un loc anume sau poți propune un concept general pentru care găsim împreună forma potrivită. Important e să prindă viață în perioada evenimentului și să poată trăi bine-mersi și după.
  • Includem acțiunile participante într-un program special de transmisiuni live, pe parcursul întregului weekend în care se desfășoară Street Delivery, ca să te vadă nu doar vecinii, ci și oameni de peste tot.

Proiectele propuse pot fi înscrise în următoarele categorii:

1. ACTIVARE URBANĂ

= proiecte urbane care pot îmbunătăți viața unei comunități în oraș

2. CULTURĂ PARTICIPATIVĂ

= proiecte culturale, trăiri personale, amintiri și învățături din pandemie

3. INTERVENȚIE ARTISTICĂ

= proiecte artistice care readuc la viață spațiul public

4. APROPIERE COMUNITARĂ 

= proiecte sociale care sprijină comunități și construiesc punți între oameni

5. MEMORIE COLECTIVĂ

= proiecte documentare care surprind impactul crizei și perioada de tranziție

Perioada de înscriere se încheie pe 15 IUNIE, iar formularul poate fi completat aici:

Proiectele selectate de echipa Street Delivery, programul și harta evenimentului vor fi comunicate pe 22 iunie pe site-ul:

Street Delivery este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură. În 2020, Street Delivery va avea loc în 10 orașe: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, la Chișinău.

În București, Street Delivery va avea loc pe 3-5 iulie 2020. 

MANIFEST SD2020 :: RESOLUȚII

Street Delivery 2020 ia forma unui eveniment-puzzle, răspândit în tot orașul și recompus online. Provocăm participanții să găsească soluții de conviețuire care să le facă viața în cartier mai bună, mai sustenabilă, mai pregătită pentru situații de criză. Acum, mai mult ca oricând, recuperarea spațiului public de către comunitățile orașului a devenit o necesitate.

De ce? Pentru că, după aproape două luni în izolare, am început să observăm de la geam acele detalii pe care până acum le treceam cu vederea. Pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea și să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiți să-l regândim și să-l reconstruim pentru a face față noii realități.

Nu vrem să ne întoarcem la ”normalul” sufocant, aglomerat, haotic. Vrem orașe mai atente la nevoile oamenilor, mai apropiate de natură, mai conștiente de felul în care problemele societății sunt conectate.

Ne vrem străzile înapoi pentru interacțiuni față în față, nu bară la bară! Vrem spațiu public real, verde, sănătos, ca să putem înfrunta orice criză, fără să fim nevoiți să ne închidem în case pentru a afla că, în lipsa poluării, se văd stelele!

Acum, când ne reîntâlnim cu orașul, e important să nu uităm ce ne-am promis. Rezoluțiile personale din izolare pot deveni soluții la problemele comunității în care trăim. ReSoluții pentru oraș!

STREET DELIVERY 2019 – POEZIA E ÎN STRADĂ

De Valentine’s Day, Street Delivery trimite o scrisoare de dragoste Bucureștiului: un apel de proiecte pentru mobilarea străzilor cu idei în loc de mașini. Un răvaș de amor, dar și o copiuță dată pe sub mână.

ORAȘUL SE COMPUNE

Îți aduci aminte când ne-ntreba profa de română în liceu: Ce-a vrut să spună poetul? și ne fâstâceam în comentariile criticilor, când noi abia înțelegeam titlul poeziei, apăi să mai pricepem și cotloanele lirice ascunse între rime?

Iar întrebarea asta încă ne bântuie — cam des în ultima vreme, ce-i drept — când ne uităm la poeticile cotidianului. Suntem scoși în fața clasei și invitați să comentăm și să explicăm poezia orașului: traficul sufocant, parcurile insuficiente, trotuarele înguste ocupate de mașini, trecerile de pieton blocate și catedralele prea mici sau prea mari. Ce-a vrut să spună poetul?


Și comentezi, și comentezi, ca un chibiț, până îți dai seama că niciun critic literar nu e îndeajuns de bun cât să-ți descifreze ție metaforele și enigmele citadelei. Pentru că orașul, ca și poezia, se înțelege pe deplin atunci când îi traversezi străzile la pas, cu penița-n mână. Atunci când îl cunoști față-n față, nu bară la bară. Atunci când îl creezi, nu când stai să-l comentezi străduindu-te să te înghesui în baremul altora.
 

Să nu mai comentăm orașul! Să-l compunem!

***

A 14-a ediție Street Delivery București se concentrează pe inspirația scoasă în stradă prin artă, cuvânt, design, arhitectură, prin poeticile cotidianului, geografiile literare și metaforele orașului. Plus doza firească de distracție.

Street Delivery 2019 are loc în București pe 14-16 iunie, pe str. Arthur Verona, și va fi precedat de atelierele Street Delivery I’M UAU de pe strada Edgar Quinet în weekend-ul 9-11 iunie.

Așteptăm ideile voastre pline de poezie, la sensul propriu sau la figurat, cu care să mobilăm împreună un colț de oraș și să-l lăsăm mai frumos decât l-am găsit.

Termen de predare: 1.04.2019

+SITE

+FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Grafică: Bianca Dumitrașcu
Animație: Dragoș Boțcău

___________________________________

UPDATE CALL PROIECTE SD2019

Mai avem nevoie de câteva rime pentru ca poezia din stradă să fie completă! De #ZiuaPoeziei prelungim perioada de înscriere a proiectelor cu o lună. 

Ai timp până pe 1 MAI să-ți aduci proiectul-poezie în stradă. 

Arthur Verona te așteaptă cu trotuarele și ambele sensuri deschise!

STREET DELIVERY 2018 – SMART CITIES?

Ediția a 13-a a Street Delivery s-a desfășurat în București între 15-17 iunie 2018.

Tema Street Delivery din 2018 a fost “SMART CITIES?”, iar semnul întrebării din titlu nu este întâmplător, fiind chestionată capacitatea tehnologiei de a ne face mai deștepți, mai înțelepți, mai buni. Cetățenii, organizațiile și companiile au fost invitate să propună moduri prin care orașele noastre să devină mai inteligente, mai vii, mai prietenoase cu locuitorii lor. 

Ce este, în fond, un “smart city”? Un oraș dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o conviețuire mai plăcută? Un buzzword de marketing sau o direcție inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează și mai mult, distrugând comunitatea? Un oraș “smart” își șterge trecutul pentru tot ce-i nou sau știe să aibă grijă de propria sa memorie și identitate? Ce poți face într-un oraș în care sistemul de reciclare ba nu există, ba nu funcționează? Cât de “smart” e să ai o grădină deasupra blocului sau pe acoperișul clădirii în care lucrezi.

STREET DELIVERY 2017 – GRĂDINI POSIBILE

Tema în jurul căreia organizăm Street Delivery în 2017 este GRĂDINI POSIBILE.

Invităm arhitecți, urbaniști, peisagiști, artiști, vecini care doresc să își pună grădina la dispoziție și pe oricine are idei pentru un oraș mai bun să propună moduri prin care putem transforma zona din jurul străzii Arthur Verona într-o grădină de proiecte, într-o oază verde improbabilă a Bucureștiului.

De-a lungul celor trei zile în care închidem străzile pentru mașini și le deschidem pentru oameni vom călători — la pas sau cu imaginația — și în alte spații ale orașului în care natura a preluat controlul: Delta Văcărești, Grădina Botanică, Grădina Cișmigiu, Grădina Uranus, Grădina Universitarilor șamd. Așteptăm și pentru asta propunerile voastre!

Alături de proiectele deschise call-ului de idei, anul acesta s-au alăturat Street Delivery Calup cu un proiect pentru Grădina Universitarilor și I’M_UAU un proiect ce vizează o intervenție în Grădina Universității de Arhitectură ”Ion Mincu”. Ambele proiecte vor fi realizate cu sprijinul unui număr mare de studenți și voluntari.

DE CE?

Bucureștiul a fost cândva un oraș al grădinilor. Cartierele sale comunicau cu lumea vegetală printr-o mulțime de spații verzi, prelungiri firești ale caselor și un soi de replici mărunte ale Paradisului.

Apoi a intrat în scenă automobilul, care a tăiat legăturile dintre grădinile Cișmigiu, Icoanei, Universitarilor și Ioanid (ca să dăm câteva exemple din cartierul nostru), și a îngroșat ca pe niște șanțuri adânci Calea Victoriei și Bulevardul Magheru pe axa Nord-Sud. Astfel că mersul pe jos de la Vest la Est este acum o corvoadă, pe care noi dorim să o rezolvăm printr-un traseu cultural-pietonal.

Astăzi, grădinile mai rezistă precar, prinse în menghina betoanelor și a timpului, a „dezvoltărilor” care diminuează constant spațiul verde. Sute de hectare de parcuri, păduri și grădini dispar treptat — în locul lor râd în soare (deseori la limita legii) malluri, hoteluri, clădiri de birouri, cluburi private de agrement.

Vegetația din București abia dacă mai pulsează, definind mai degrabă distrugerea și maidanizarea orașului. Trăim în cea mai poluată și congestionată capitală UE, iar asta se reflectă în speranța de viață scăzută și în stresul cotidian.

Pentru o calitate decentă a vieții, Organizația Mondială a Sănătății oferă ca standard 50 mp de spațiu verde urban pe cap de locuitor. Uniunea Europeană recomandă un minim de 26 mp/capita. În 2014, fiecare bucureștean se putea bucura în mod real de mai puțin de 10 mp de spațiu public verde, incluzând cu multă bunăvoință cimitire, fâșii de verdeață dintre parcare și carosabil, păduri din extravilan.

STREET DELIVERY 2016 – MESERIE!

De unde s-a născut ideea acestei teme? Bucureștiul a trecut în ultimii ani dar mai ales începând cu teribilul accident Colectiv printr-o serie de schimbări sociale fundamentale. În primul rând se remarcă o creștere în vizibilitate și importanță a industriilor creative, un senzațional semn al unei întăriri în sens pozitiv, constructiv al societății civile. Pe de altă parte, în urma controalelor ISU, s-au închis atelierele aflate în clădiri cu risc seismic (peste 80% din toate atelierele tradiționale), iar mulți dintre meșteșugari au rămas fără spații de lucru, fără clienții lor fideli și, prin urmare, fără meserie – cf. site oficial Street Delivery. Punând la un loc cele două fenomene Street Delivery 2016 Meserie a încercat să fie o punte de promovare dar și un spațiu de colaborare. Cizmar + proiectare parametrică = ? Fierar + arhitect = ? Singurul mod în care putem crește este prin adaptare și descoperire de noi posibilități. Street Delivery este un loc în care aceste lucruri se pot întâmpla.

DE CE?

Bucureștiul a fost cândva un oraș al grădinilor. Cartierele sale comunicau cu lumea vegetală printr-o mulțime de spații verzi, prelungiri firești ale caselor și un soi de replici mărunte ale Paradisului.

Apoi a intrat în scenă automobilul, care a tăiat legăturile dintre grădinile Cișmigiu, Icoanei, Universitarilor și Ioanid (ca să dăm câteva exemple din cartierul nostru), și a îngroșat ca pe niște șanțuri adânci Calea Victoriei și Bulevardul Magheru pe axa Nord-Sud. Astfel că mersul pe jos de la Vest la Est este acum o corvoadă, pe care noi dorim să o rezolvăm printr-un traseu cultural-pietonal.

Astăzi, grădinile mai rezistă precar, prinse în menghina betoanelor și a timpului, a „dezvoltărilor” care diminuează constant spațiul verde. Sute de hectare de parcuri, păduri și grădini dispar treptat — în locul lor râd în soare (deseori la limita legii) malluri, hoteluri, clădiri de birouri, cluburi private de agrement.

Vegetația din București abia dacă mai pulsează, definind mai degrabă distrugerea și maidanizarea orașului. Trăim în cea mai poluată și congestionată capitală UE, iar asta se reflectă în speranța de viață scăzută și în stresul cotidian.

Pentru o calitate decentă a vieții, Organizația Mondială a Sănătății oferă ca standard 50 mp de spațiu verde urban pe cap de locuitor. Uniunea Europeană recomandă un minim de 26 mp/capita. În 2014, fiecare bucureștean se putea bucura în mod real de mai puțin de 10 mp de spațiu public verde, incluzând cu multă bunăvoință cimitire, fâșii de verdeață dintre parcare și carosabil, păduri din extravilan.

STREET DELIVERY 2016 – MESERIE!

De unde s-a născut ideea acestei teme? Bucureștiul a trecut în ultimii ani dar mai ales începând cu teribilul accident Colectiv printr-o serie de schimbări sociale fundamentale. În primul rând se remarcă o creștere în vizibilitate și importanță a industriilor creative, un senzațional semn al unei întăriri în sens pozitiv, constructiv al societății civile. Pe de altă parte, în urma controalelor ISU, s-au închis atelierele aflate în clădiri cu risc seismic (peste 80% din toate atelierele tradiționale), iar mulți dintre meșteșugari au rămas fără spații de lucru, fără clienții lor fideli și, prin urmare, fără meserie – cf. site oficial Street Delivery. Punând la un loc cele două fenomene Street Delivery 2016 Meserie a încercat să fie o punte de promovare dar și un spațiu de colaborare. Cizmar + proiectare parametrică = ? Fierar + arhitect = ? Singurul mod în care putem crește este prin adaptare și descoperire de noi posibilități. Street Delivery este un loc în care aceste lucruri se pot întâmpla.