Intrările Moderniste

Trăim în București, îl locuim, îl străbatem zilnic, dar nu-l vedem întotdeauna. Plăcerea locurilor se rătăcește în agitație, privirea se împiedică în trotuarele desfundate sau ocupate de mașini, frumusețea caselor dispare sub tencuieli scorojite, pitorescul se ascunde sub luciu ieftin sau e distrus de buldozere. Și totuși, dincolo de clădirile reprezentative ale orașului, există și alte locuri unde ar merita să ne oprim și pe care le-am putea privi mai îndeaproape: locuri banale, dar prin care orașul răsuflă în felul lui, locuri care s-au așezat în timp și i-au îmbogățit imaginea cotidiană. Le mai observăm? Ne mai bucură? Mai avem ceva de aflat de la ele, noi-locuitorii orașului sau noi-arhitecții?

Nu nostalgia dă sensul acestei expoziții. Nu prezentăm locuri dispărute, ci locuri care trăiesc și în care se trăiește. Vă invităm să priviți Bucureștiul cotidian printr-o “formă urbană” a cărei frecvență neașteptată ne îndreptățește să credem că a dat orașului un caracter aparte, o pulsație specifică și adesea fermecătoare.

E vorba de “fundătura bucureșteană”, un spațiu al locuirii care s-a conturat și consolidat în modernizarea orașului, pe parcursul secolului al XIX-lea și prima jumătatea a celui următor.  

Mai mult sau mai puțin întâmplătoare sau strict funcțională la început, “fundătura” s-a impus treptat reflecției arhitecților și edililor, reconsiderată și rebotezată în consecință în literatura de specialitate a vremii: reglementările urbane o evacuează peiorativ, ca înfundătură, în 1878 (chiar și dacă funcțional necesară ca alee), pentru a o recomanda ca intrare în 1935.

Această schimbare denominativă, care dă titlul expoziției, vorbește despre un sens anume al “fundăturii”, despre calitățile ei locuibile (probate în viața urbană) și despre potențialul ei în construcția orașului (afirmate în gândirea urbanistică), sugerate sumar prin parcursul pe care vi-l propunem.

Ca formă urbană, fundătura nu e o invenție locală: cuvintele impasse, cul-de-sac, close, blind alley, vicolo cieco, Sackgasse, Stichstrasse… ne spun că poate fi întâlnită în multe orașe europene ca produs al modificărilor țesutului urban. La începutul anilor 1900, teoria engleză a orașului-grădină o propune în proiect, ca spațiu al comunității de locuire și al esteticii pitorescului, dar în afara orașului modern și în opoziție cu el. Relativa originalitate a Bucureștiului e că aduce fundătura pretutindeni în oraș și o folosește cu încăpățânare ca instrument al modernizării orașului. Am găsit până acum peste 150 de fundături bucureștene din diverse timpuri, cu forme și valori arhitecturale diverse. Vă propunem să le priviți prin ceea ce le unește:

Fundătura este locul în care locuirea se retrage față de oraș/stradă într-o oarecare intimitate. Se crează astfel un fel de spațiu tampon, deschis liber spre viața străzii, dar și ferit de ea; uneori chiar ascuns, dar niciodată închis. Apare astfel un spațiu cu o personalitate distinctă față de stradă, la imaginea căreia participă: un “ornament” al străzii și, finalmente, al orașului.

Fundătura încetineste ritmul, iar detaliile locuirii și ale arhitecturii care o adăpostește capătă altă prezență și devin mai vizibile. Unele fundături sunt chiar admirabile simeze stilistice și tipologice: neoromânești, eclectice, moderniste, cu case individuale sau imobile, mai dense sau mai laxe… Școala de Arhitectură a expus în 2005-2006 arhitectura modernistă a fundăturilor, documentare pe care ne-am bazat.

Marea varietate formală a fundăturilor bucureștene (prezentată schematic în expoziție) le face mereu originale și le personalizează ca spații ale locuiri; ele pot să-i reprezinte distinct pe locuitorii lor. Senzația de parțială detașare de anonimitatea străzii, de relativă protecție, invită discret la vecinătate, la convivialitate între cei care o locuiesc, fără să izoleze brutal de oraș, dar suficient de personalizat încât să permită o identificare cu locul. 

Ana-Maria Zahariade

coordonator: Ana-Maria Zahariade

echipa:  Ioana Alexe, Irina Calotă, Mihaela Criticos, Anca Hariton, Monica Lotreanu, Ruxandra Nemțeanu, Radu Ponta, Aurel Stroe, Adriana Stroe, Miruna Stroe

Trasee urbane: intrări / fundături la nord și sud de Casa Mincu

Proiectul cultural “Intrările moderniste bucureștene” prezintă, în cadrul expoziției “De la înfundătură la intrare. Locuri ale Bucureștiului cotidian”, un pliant cu două trasee urbane care reunesc fiecare câte șapte intrări, dintre cele mai interesante ca spațiu, arhitectură și atmosferă.

Criteriul de selecție, pe lângă valoarea arhitectural-urbană, diversitatea tipologică și identitatea locului, a fost și acela, mai banal, al proximității, care permite însă parcurgerea fiecărui traseu „la pas”. Numai astfel poate fi înțeleasă logica dezvoltării organice a orașului și formarea acestor „pliuri” care îi dau astăzi diversitate și savoare. Sunt mici operații chirurgicale, liftinguri delicate, care au permis modernizarea treptată și fără traume a unor zone centrale încă ocupate, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, de mari proprietăți cu loturi adânci și grădini întinse. Un model posibil pentru intervențiile actuale, cel puțin ca gest și atitudine.

Punctul de referință rămâne Casa Mincu, față de care se poziționează cele două trasee, la nord și la sud. Iar numărul intrărilor din fiecare traseu (șapte, dar fără semnificații ezoterice), a rezultat ca raport optim între durata și parcursul unei promenade culturale agreabile. În rest, cele două trasee sunt simple decupaje din arhipelagul pe care îl formează în oraș aceste mici insule de urbanitate domestică și cordială pe care le numim intrări sau fundături.

Ca o invitație la descoperirea arhipelagului din oraș, vă propunem un tur ghidat al unor intrări selectate din cele două trasee – prin urmare un decupaj din decupaje, reunind intrările cele mai apropiate de Casa Mincu. Itinerariul ales va încerca să exploreze și alte forme urbane înrudite, de la tradiționalele curți longitudinale ale vechiului București la așa-numitele „curți deschise” ale imobilelor interbelice – într-un dialog peripatetician dintre cotidian și istorie.

Mihaela Criticos

Program tur ghidat

• Data: 10 mai a.c.
• Plecare: Casa Mincu, ora 11.00
• Durata estimată: 2 ore 30 min.
• Ghid: Mihaela Criticos