2015 Palatul Micul Trianon, Florești

Încheiat
1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link
Rezumat
Juriu
Premii
Calendar
Documentație
Întrebări și răspunsuri
Rezumat

Concursul de idei are drept scop selectarea celor mai bune propuneri de intervenție pentru restaurarea, punerea în valoare şi refuncționalizarea Palatului Micul Trianon, parte a ansamblului fostei Curți a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”.

Operă a arhitectului Ion D. Berindei destinată uneia dintre figurile proeminente ale elitei românești de la începutul secolului al XX-lea, Palatul Micul Trianon de la Florești este unul dintre exemplele arhitecturale importante ale eclectismului de școală franceză din perioada de început a modernității arhitecturii românești. Neterminată, construcția palatului s-a degradat treptat, interesul pentru consolidarea și conservarea ei nematerializându-se în intervenții de restaurare sau salvare. Parte a unui ansamblu arhitectural-peisajer valoros, având potențial cultural și de loisir ridicate, ruina palatului a ajuns până în prezent într-o stare care încă permite restaurarea și exploatarea sa prin refuncționalizare, deschizând astfel posibilitatea transformării într-un reper cultural și turistic important pentru zonă.

Concursul a fost inițiat de Fundația Cantacuzino Florești, organizatorul fiind Ordinul Arhitecților din România.

Juriu
Membri supleanți
Vezi CV
Conf. dr. arh. Violeta Răducan
USAMV
Premii
Calendar
05/08/2015
Lansarea oficială a concursului
19/08/2015
Data limită înscrieri vizită sit
21/08/2015
Vizită sit
28/08/2015
Data limită primire întrebări
04/09/2015
Data limită răspuns întrebări
15/09/2015
Termen limită pentru înscrierea în concurs
28/09/2015
Data limită Predare proiecte
ora 16:00
02/10/2015
Analiză preliminară proiecte
(verificare comisie tehnică)
07/10/2015
Jurizare proiecte
08/10/2015
Anunțarea rezultatelor jurizării
11/10/2015
Termen limită depunere contestații
14/10/2015
Data limită soluționare contestații