Acordul de recunoaștere reciprocă în domeniul serviciilor UE-Canada (CETA)

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Vă transmitem mai jos, spre informare, stadiul negocierilor acordului de recunoaștere reciprocă în domeniul serviciilor UE-Canada (CETA), cu referire specifică la proiectul de acord de recunoaștere reciproca (MRA) semnat, pe 6 septembrie, de reprezentanții Consiliului Arhitectilor din Europa (ACE) și cei ai Autorităților Canadiene de Autorizare din Arhitectură (Canadian Architectural Licensing Authorities – CALA). 

În cadrul reuniunii Grupului Coordonatorilor Naționali pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, Bruxelles, 20 octombrie 2016, Comisia Europeană (COM) a comunicat următoarele cu privire la stadiul negocierilor acordului de recunoaștere reciprocă în domeniul serviciilor UE – Canada (CETA):

Referitor la negocierile cu partea canadiană, discuții recente au fost purtate între reprezentanții arhitecților canadieni şi ACE (cu consult ENACA). Ambele părți au finalizat un proiect de acord semnat pe 6 septembrie, pentru care se așteaptă adoptarea formală (în decembrie a.c. de către Adunarea Generală ACE şi anul viitor, în luna iunie, de către cea a CALA). Beneficiarii acordului de recunoaștere reciprocă (MRA) vor fi arhitecții care vor avea în total 12 ani de formare şi experiență practică. În principiu orice titlu acoperit de Anexa V va intra sub incidența MRA. Totuși, pentru a putea practica efectiv în Canada, este prevăzută cerința de a cunoaște reglementările şi condițiile la nivel local ( local knowledge), concretizată într-un test electronic. În luna februarie a anului viitor se va convoca Subgrupul Arhitecți, unde COM va furniza mai multe detalii. Adoptarea MRA privind profesia de arhitect depinde, bineînțeles, de semnarea şi intrarea în vigoare a CETA, incertă la acest moment. COM a indicat că semnarea CETA ar constitui un precedent şi ar schimba poziția de negociere pentru TTIP.