Alegeri OAR 2018

Ne aflăm în plin proces al alegerilor, iar opțiunile exprimate acum ne vor reprezenta pentru următorii patru ani.

Pentru a simplifica procesul de consultare a materialelor referitoare la desfășurarea alegerilor, am pregătit un set de informații, prezentate pe scurt mai jos. 

 

Condiții de eligibilitate și incompatibilitate pentru candidatura în forurile de conducere și comisiile alese ale filialelor 

Știați că există anumite condiții de eligibilitate și incompatibilitate pentru candidatura în forurile de conducere și comisiile alese ale filialelor, care sunt reglementate prin Art. 22 „Condiţii de eligibilitate” din „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecților din România”? Le regăsiți în imaginile de mai jos. 

Pentru mai multe informații puteți apela secretariatul OAR la numărul de telefon 021 317 26 34 sau puteți consulta „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecților din România” și „Regulamentul cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România” la acest link: https://www.oar.archi/despre-oar/cadru-legislativ-si-normativ.  

Aici regăsiți calendarul conferințelor teritoriale OAR 2018

 

 

 

 

 

 

 

Condiții de eligibilitate și incompatibilitate pentru candidatura în forurile de conducere și comisiile alese ale OAR 

Tot în această perioadă urmează să ne alegem reprezentanții în forurile de conducere și comisiile alese ale Ordinului Arhitecților din România, respectiv: președintele, membrii Consiliului Național, membrii comisiei de cenzori a OAR și membrii comisiei naționale de disciplină. 

Mai jos regăsiți, pe scurt, detalii cu privire la aceste candidaturi: 

 

 

 

Ce trebuie să știți cu privire la depunerea dosarelor de candidatură? 

Depunerea dosarelor de candidatură pentru funcțiile în forurile de conducere și comisiile alese ale Ordinului Arhitecților din România poate avea loc până cel târziu în data de 30 mai, la ora 17:00.Puteți consulta hotărârea colegiului director din data de 22.01.2018 (transmisă secretariatelor OAR) pentru a afla mai multe detalii legate de conținutul dosarelor de candidatură, procesul de selecție și validare a candidaturilor, numărul delegaților la conferința națională etc. Pentru și mai multe informații puteți apela secretariatul OAR la numărul de telefon 021 317 26 34 sau puteți consulta „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecților din România” la acest link: https://www.oar.archi/despre-oar/cadru-legislativ-si-normativ.