Conferința Cities of Tomorrow #8 - Noi valuri ale migrației urbane

8 februarie 2020

Ordinul Arhitecților din România vă invită la conferința anuală Cities of Tomorrow

Membrii OAR beneficiază de 10% discount, pe toată perioada înscrierii

Ediția cu numărul opt a conferinței anuale Cities of Tomorrow, organizată de AHK România (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), pune încă o dată accentul pe relația dintre oameni și orașe, având ca temă centrală migrația și deplasarea oamenilor - atât internă cât, și internatională, un subiect de actualitate în România, unde efectele emigrării masive din ultimele trei decenii sunt din ce în ce mai vizibile la nivel economic, urbanistic și social. Orașele dezvoltate se află într-o competiție acerbă pentru a atrage și a păstra locuitori și forță de muncă, în timp ce în orașele mici și în zonele rurale se remarcă depopularea, precum și absența unor măsuri de creștere a competitivității și a standardului de viață.

Conferința are loc în data de 24 martie 2020 la JW Marriott Hotel București și își propune să abordeze migrația în mod holistic: energie, mobilitate, guvernanță și digitalizare a orașului, urbanizare, construcții durabile, siguranță și securitate, economie circulară și alte subiecte relevante care ar trebui să conducă la orașe adaptabile și durabile, cu un standard de viață ridicat. Prin lansarea acestei teme dorim să reunim experți în domeniu și să punem roțile în mișcare în vederea pregătirii orașelor României pentru provocările demografice cu care se confruntă. 

Ullrich Sierau, primarul Dortmund-ului, invitat de onoare Cities of Tomorrow 2020

Invitat de onoare al acestei ediții și keynote speaker este domnul Ullrich Sierau, primar al orașului Dortmund. După alegerea sa în 2009, acesta a pus accentul pe implementarea proiectelor de dezvoltare urbană durabilă. Drept urmare, Dortmund a primit titlul de cel mai sustenabil oraș al Germaniei în 2014 și premiul German Urban Planning Award în 2018.

În cadrul conferinței, domnul primar Sierau ne va vorbi despre necesitatea și efectele proiectului de reconversie la scară largă PHOENIX, care a adus Dortmund pe lista orașelor cu o calitate a vieții ridicată pentru cetățenii săi. Dintr-un oraș cunoscut în trecut drept motorul revoluției industriale din Germania, Dortmund a trecut printr-un proces de modificări structurale după ce criza oțelului din 1975 a lăsat orașul fără 90.000 de locuri de muncă și cu daune semnificative aduse mediului.

Orașe în dialog: orașe magnet vs. orașe în declin

Un punct de interes al agendei conferinței este panelul Orașe în dialog: Orașe magnet vs. Orașe în declin, moderat de Arh. Șerban Țigănaș, Secretar General al Uniunii Internaționale a Arhitecților, la care iau cuvântul Arh. Ilinca Păun Constantinescu, autoarea proiectului Shrinking Cities în România. Orașe românești în declin, Marcel Ionescu-Heroiu, World Bank, Dr. Emil Boc, Primar al Municipiului Cluj-Napoca și Ulrich Sierau, Primar General al orașului Dortmund. Programul complet al conferinței este disponibil pe site-ul www.citiesoftomorrow.ro, la secțiunea Agendă.

La fel ca în anii precedenți, conferința Cities of Tomorrow va fi o platformă de trialog între companii, societate civilă și autorități publice pentru a face schimb de bune practici și experiență. Evenimentul va conține și de această dată un concurs de proiecte și o sesiune de mese rotunde pe teme din domeniul orașelor inteligente și sustenabile.

Pentru înregistrare, vă invităm să completați formularul de înscriere până pe 15 februarie, pentru a beneficia de reducerea Early Bird. Reducerea se cumulează cu reducerea de 10% acordată, în baza parteneriatului, tuturor membrilor OAR.

Tarif special studenți facultăți de profil: 25 euro + TVA.