Despre chestionarul OAR "Ce (NU) vor arhitecţii?"

Stimate colege și colegi, 

 

Mai jos, 6 precizări legate de neclarități, dar și de anumite acuzații aduse în legătură cu chestionarul.  

 

DESPRE CHESTIONAR

1.Nu, nu este un complot, și nici un act de sfidare sau de introducere prin ușa din dos a unor schimbări. Pur și simplu vrem să știm ce gândesc arhitecții despre fiecare problemă ÎN PARTE propusă în toamnă, precum și ce alte schimbări își doresc colegii. Puse împreună, consultabile oricând, nu risipite pe Facebook.

2. Nu doar procentajele de răspuns, ci și TOATE propunerile noi vor fi publicate.

3.  Ce se întâmplă cu propunerile CD și CN OAR și cu cele ale arhitecților? Vedem care este popularitatea lor și le discutăm. În focus-grupuri, în spațiul public etc. 

Unele poate nu au șanse acum, sau poate vor presupune (în cazul noilor propuneri), schimbări legislative etc. Probabil că altele pur și simplu nu au susținere suficientă.  Însă poate vor fi și unele care merită discutate și dezvoltate, și, da, salvate de 4 ani de așteptare (până la următoarea conferință).

4. BOICOT: Constat că sunt colegi care refuză și acuză chestionarul, însă propun totuși schimbări.  Stimate colege și colegi, eu chiar vă rog sincer să completați chestionarul, eventual răspunzând NU la toate propunerile noastre, însă făcând astfel publice și comentariile și ideile dvs. Chestionarul poate fi găsit la acest link şi am prelungit termenul de completare până pe 12 februarie a.c., ora 16.00. 

Am constatat și cazul unei filiale al cărei secretar executiv a refuzat să dea mai departe către membrii săi anunțul.  Mi se pare inacceptabil ca oricine din aparatul OAR să hotărască că arhitecții nu au dreptul să aleagă singuri dacă vor sau nu să își exprime opiniile. 

5. PROBLEME PUSE ÎN DISCUȚIE: Da, uneori întrebarea este punctuală și precisă, alteori privește probleme mai complexe. Am lăsat în mod intenționat unele detalii la o parte, pentru a nu obține un chestionar cu câteva zeci de întrebări.

De exemplu, și ca răspuns la unele afirmații recente pe acest șir de mail-uri: am propus la Conferința națională extraordinară în Art. 33 alin. (4): Președintele și membrii Colegiului Director, în limitele reglementărilor în materie aplicabile, nu pot participa la următoarele activități:

a) Concursuri de arhitectură organizate de Ordin;

b) Selecția în vederea acordării de fonduri pentru proiecte culturale și editoriale finanțate din taxa de timbru.

Evident, nu a fost aprobat, la fel ca toate celelalte.  Tot ce am obținut a fost o formulă mai temperată, în Consiliul național din decembrie, conform căreia:

Art. 2 alin. (3): Nu sunt eligibile instituții sau organizații la care membrii Colegiului director al Ordinului sau angajații Ordinului fac parte, pe durata exercitării mandatului respectiv a raporturilor de muncă, din organele de conducere.

Aceste prevederi privesc, evident, și conducerea actuală.  Și sunt doar un exemplu, din mai multe. Personal, nu cred că ele fac parte din categoria „împovărării” viitoarei conduceri, așa cum se mai afirmă.  

6.  BUNĂ CREDINȚĂ:  Din preajma Conferinței și până cum, Ordinul și programul de reformă au făcut subiectul unor discuții și critici aprinse (foarte bine) al unei contestări aprige uneori (tot foarte bine), dar și al unor campanii intense, uneori trecând de limita injuriei și a calomniei.  Interesul electoral este imens și a influențat prea mult o dezbatere ce ar fi trebui să rămână mai obiectivă.  Cazurile sunt puține, dar cu puternică vizibilitate. Îmi doresc să reușim împreună să credem că  există o bună-credință minimală din toate părțile și să încercăm să nu transformăm și mai tare discuția publică în platformă personală.

Cu cele mai bune gânduri,

 Arh. Ștefan Ghenciulescu 

___________________________________________________________ 

16.05.2018 

Completare ulterioară 

 

Conform promisiunii făcute, revenim cu răspunsuri la aceste propuneri, urmărind să oferim informații despre subiectele discutate în funcție de următoarele linii directoare:

- ce acțiuni a întreprins deja OAR în vederea realizării propunerilor primite; 

- ce acțiuni urmează să fie desfășurate pentru a veni în întâmpinarea unor sugestii primite prin intermediul chestionarului; 

- ce acțiuni nu sunt de competența OAR sau nu sunt posibile din motive ce țin de cadrul legislativ în vigoare. 

 

1. La acest link puteți găsi mai multe detalii despre categoria de propuneri ce vizează acordarea dreptului de semnătură, educația pentru arhitectură, formarea profesională continuă și stagiul de arhitectură. 

2. Aici puteți accesa link-ul către răspunsurile ce vizează categoria Concursuri