Eliminarea standardelor de cost din domeniul construcțiilor

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Guvernul a aprobat abogarea HG 363/2010 privind standardele de cost. Deși măsura a fost primită cu retincență în spațiul public, OAR susține această acțiune a Guvernului, din următoarele motive:

1. Standardele nu mai sunt de actualitate. Aprobate în 2010, acestea au valori depășite de valoarea de piață actuală. Deși hotărârea stabilea actualizarea lor anuală, acest lucru nu s-a întâmplat. 

2. Stabilirea în mod nediferențiat al unui plafon maxim pentru serviciile de proiectare a cauzat fixarea arbitrară a costurilor de proiectare și a menținut subfinanțarea acestei activități, având în final consecințe negative asupra produsului final de arhitectură.

3. Deși standardele erau considerate ”documente de referință cu rol de ghidare”, ele au fost aplicate de facto de ordonatorii de credite în toate obiectivele, indiferent de tipurile de investiție. 

4. Au condus la o practică viciată pentru proiectele pe fonduri europene, limitând costurile la aceste standarde, atât la nivelul execuției, cât și la nivel de proiectare, afectând sustenabilitatea proiectului. 

5. Afectează, în limitele unor costuri fixe, nediferențiate și obligatorii, optimizarea soluțiilor pe timpul execuției și a implementării conceptului de ”value engeneering”. 

Menținerea unor standarde de cost fixe determină o serie de probleme curente precum subfinanțarea domeniului construcțiilor, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție, și menținerea calității slabe a construcțiilor și a spațiului public în general. 

De altfel, susținem eforturile grupupului de lucru pentru simplificarea de abrogare a HG 363/2010 și alinierea la practicile europene privind elaborarea anuală a unor standarde de cost culese de instituțiile competente și/sau asociațiile profesionale/ patronatele din domeniu care să țină cont de varietatea tipurilor de investiții, a tehnologiilor și a materialelor.

________________________

29 noiembrie 2017 

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a elaborat recent un proiect de actualizare a standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice cuprinse în programele derulate de MDRAP aprobate prin Ordinul MDRAP Nr. 2967 din 16.11.2016. Acest proiect a fost supus consultării asociațiilor profesionale și patronale din domeniu, eventuale observații și amendamente urmând a fi centralizate de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) și transmise către minister. 

Ordinul Arhitecților din România (OAR) salută această inițiativă a MDRAPFE de a aduce clarificări în domeniul standardelor de cost pentru serviciile de proiectare și execuție a obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice – construcții civile. Precizăm că proiectul este în variantă de lucru și nu reprezintă poziția oficială a MDRAPFE, însă modificările propuse includ majorarea procentului maxim alocat serviciilor de proiectare de la 3,0% la 6,6% din valoarea investiției de bază.

Pentru a veni în sprijinul ministerului, OAR a formulat următoarele recomandări:

  1. diferențierea standardelor de cost pentru intervenții la construcţii noi, în funcție de complexitatea și amploarea investiției, precum și de tipul de program de construcții (de ex.: în domeniul sanitar, învățământ, turism, etc.);
  2. specificarea clară, în cuprinsul actului normativ, a faptului că aceste standarde de cost nu sunt aplicabile intervențiilor la clădiri civile existente cu sau fără valoare de patrimoniu;
  3. adoptarea practicii de elaborare anuală a unor indicatori de cost pe tipuri de investiții, culeși din piața construcțiilor, în locul actualelor standarde de cost, pentru a ține pasul cu realitatea economică și socială.