Expoziția de Proiecte a Concursului Internațional ”O Casă a Durerii”

Tragedia de la clubul Colectiv a avut loc exact acum un an... o cunoaștem cu toții și probabil că am simțit-o și mai intens dacă cineva drag nouă a fost printre victime.

Vorba morții cu morții, viii cu viii are un pragmatism cinic și ieftin. Viața de aici și viața de dincolo sunt relaționate în mod adânc, mult mai adânc decât suntem înclinați să credem. Viața și moartea alcătuiesc un fel de clepsidră în care o cupă se varsă în cealaltă și invers... Într-un fel, viața și moartea sunt, pentru existență, un fel de Yin și Yang. Ele nu pot fi separate.

Din cauza asta, uitarea este de fapt împotriva vieții, deoarece memoria acționează, deseori, ca un catalizator benefic. Moartea hrănește viața (oricât de paradoxal ar suna).

Sigur, în mod practic nu putem întoarce viețile care s-au dus... dar le putem face să continue, prin gestul nostru reverent.

Acum, la un an de la această teribilă tragedie, în care am fi putut fi chiar noi implicați, vă invit să contemplați lucrările primite pentru competiția O CASĂ A DURERII / THE HOUSE OF GRIEF. Au fost generoși cei care au trimis lucrări și ne bucurăm că cei dispăruți și răniți nu au fost uitați.

Să vedem în continuare dacă memoria lor ne va ajuta să devenim mai buni, mai toleranți, cu mai multă compasiune... să vedem dacă putem să transformăm durerea în opusul ei, prin creativitate...

Proiectele primite asta fac și le suntem recunoscători. Prin aceste lucrări trecem podul dintre aici și acolo, dintre acum și atunci...

Vă mulțumesc,

Dan Coma

Puteți vedea lucrările primite pe site-ul ICARH accesând submeniul secțiunii grief. Pentru a vedea proiectele în detaliu și pentru a putea citi textele, dați vă rog clic pe imagine. Puteți accesa atât articolul cu imaginile din cadrul expoziției de proiecte cât și galeria cu proiectele de concurs apăsând butoanele de mai jos:

Galerie proiecte O Casă a Durerii

Expoziție proiecte O Casă a Durerii

P.S. Imaginea de mai sus provine dintr-un proiect foarte creștin al unui musulman: Ahmet Balkan, din Turcia, care ne-a trimis proiectul său acum câțiva ani. Iată, din nou, că arta adânc simțită trece frontierele care atât de des ne separă... spațiale, temporale, culturale, religioase, sociale, etc... Suntem toți UNUL și când uităm asta, pierim în neantul izolării noastre.