Informații economice și legislative pentru mediul antreprenorial pe durata stării de urgență

17 martie 2020

Dragi colegi,

În această perioadă dificilă, apelăm la suportul specialiștilor cu care colaborăm, pentru a vă pune la dispoziție cele mai relevante informații. Îi mulțumim pe această cale Valentinei Saygo și echipei sale extinse.

Zilele următoare sunt așteptate o serie de măsuri economice și legislative de suport pentru mediul antreprenorial, atât din partea Guvernului României, cât și din partea Comisiei Europene. Cele mai consistente sfaturi pentru afaceri vor apărea DUPĂ ce aceste măsuri devin clare.

Până acum, acesta este primul set de măsuri care au fost promovate de CCF și UPLR, la care a aderat și Ordinul Arhitecților din România. 

Puteți contribui la susținerea acestor măsuri, semnând petiția inițiată de partenerii noștri.

Deocamdată, ANAF a adoptat următoarele:

- suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare. În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănesti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală;

- rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;

- implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;

- suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;

- suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.

Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgență, cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.

Totodată, se amână termenul de depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020.

Cât timp încă se lucrează la astfel de măsuri, iată un set de informații pe care le-am considerat relevante pentru activitatea dumneavoastră:

A. Măsuri pentru securitatea afacerii și a echipei dumneavoastră

Sursă foto: Site-ul CNIPMMR

Puteți citi mai multe informații pe site-ul CNIPMMR - AICI. și pe site-ul Valentinei Saygo, Consultant fiscal, AICI. 

Despre comunicarea în această perioadă oferă informații echipa Tudor Communication, AICI.

B. Opțiuni pentru dumneavoastră sau pentru angajații dumneavoastră

Sursă foto: Site-ul CNIPMMR

Mai mullte informatii ne oferă Valentina Saygo într-un material video.

C. Măsuri pentru contractele și șantierele dumneavoastră:

În această perioadă, vă recomandăm să studiați și să pregătiți problema închiderii, într-o manieră sigură, a șantierelor de care sunteți responsabili. Vă recomandăm să vă adaptați, împreună cu partenerii dumneavoastră, calendarele de lucrări, la starea de urgență declarată ieri de Președintele României.

Starea de urgență are impact direct asupra contractelor în desfășurare, indiferent dacă acestea fac sau nu mențiune la situația de forță majoră sau cazul fortuit.

Iată câteva lucruri în ajutorul dumneavoastră:

Noul Cod Civil instituie principiul forței obligatorii a contractului care stabilește că înțelegerea părților are putere de lege. Astfel, în genere, orice neexecutare atrage răspunderea părții în culpă. Exonerarea de la executarea obligațiilor contractuale asumate intervine, pe cale de excepție, în anumite situații precum forța majoră sau cazul fortuit.

Dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă vorbim despre forță majoră. Cazul fortuit, pe de altă parte, este acel eveniment relativ imprevizibil, inevitabil și invincibil pentru persoana chemată să răspundă.

Epidemia Covid-19 poate constitui caz de forță majoră, dacă trece testul condițiilor prevăzute de lege:

(i) evenimentul este cu certitudine unul extern de voința părților;

(ii) imprevizibilitatea trebuie analizată în raport de cazul concret invocat, astfel, deși s-ar putea argumenta că amenințarea Covid-19 a apărut deja din decembrie anul trecut, realitatea este că piața locală abia începe să resimtă efectele concrete ale pandemiei;

(iii) condiția ca pandemia să fie de neînlăturat este din nou de analizat de la caz la caz, urmând ca părțile să facă o analiză concretă a evenimentului generator și a legăturii de cauzalitate între eveniment și obligația care trebuia executată. Includem mai jos câteva exemple din cazuri reale. (juridice.ro)

Cu titlu de exemplu, un arhitect în această perioadă nu va putea să își execute obligațiile contractuale referitoare la activitățile de pe șantier, ca urmare a carantinei și măsurilor stricte de restricționare a circulației persoanelor instituite de autorități.

Deși regula în materia intervenirii forței majore o reprezintă exonerarea răspunderii, ceea ce ar trebui să primeze o constituie totuși executarea contractului. În acest sens, vă recomandăm adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor (art. 1270, alin. (2) NCC).

În cazul în care dvs (debitorul obligaţiei) ați încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, încheierea unui act adițional în vederea adaptării echitabile a contractului, iar executarea obligațiilor tot nu este posibilă, puteți invoca forța majoră - cauză de exonerare a răspunderii.

De reținut că imposibilitatea absolută de executare va trebui analizată de la caz la caz, iar implementarea oricărei măsuri trebuie evaluată în funcție de riscuri și impactul asupra relației contractuale cu partenerii. În plus, puteți risca un litigiu în instanță și pierderea procesului privind calificarea evenimentului invocat drept caz de forță majoră.

 

Cu respect,

Alexandru Găvozdea

Președinte Ordinul Arhitecților din România