Înscriere în Ordinul Arhitecților pentru Arhitecții de Interior

Foto copertă: SYAA: Simbio Kitchen & Bar, București. ©Cătălin Georgescu

Foto antet: ADN BA: Apartament, bloc de locuințe Urban Spaces, București. ©Cosmin Dragomir

___________________________________

Ordinul Arhitecților din România (OAR) comunică categoriei profesionale a arhitecților de interior că a demarat acțiunile necesare astfel încât reprezentanții acesteia să se poată în viitor înscrie ca membri ai organizației.

Considerăm că putem porni împreună cu colegii noștri, arhitecții de interior, un proces intern de dezbatere și formulare a soluțiilor privind exercitarea profesiei. În momentul de față nu sunt în vigoare norme metodologice cu privire la aplicarea acestor prevederi legale, norme care să reglementeze activități precum efectuarea stagiului și dobândirea dreptului de semnătură. De asemenea, nu se regăsesc mențiuni referitoare la dreptul de semnătură al arhitecților de interior nici în Legea 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Soluții pentru rezolvarea acestor lipsuri legislative se pot găsi doar prin înscrierea arhitecților de interior ca membri OAR și demararea unor acțiuni de dezvoltare a cadrului regulamentar și legal.

Vom reveni în cel mai scurt timp cu anunțul termenului de la care înscrierea în OAR va fi posibilă și în ce condiții.

Vă mulțumim!

 

Cu cele mai bune considerații,

Arh. Șerban Țigănaș

Președinte OAR 

23.11.2016