O pauză de gândire critică. Îngrădirea fizică și libertatea imaginației - arh. Juhani Pallasmaa

19 mai 2020

„Pandemia Covid-19 a redus brusc la tăcere și a oprit goana obsesivă a lumii tehno-economice; cei mai mulți dintre noi putem auzi liniștea orașelor în intimitatea izolată a camerelor noastre. Am devenit spectatori ai unui reality-show global dramatic în care suntem simultan spectatori pasivi și participanți neputincioși. Toate instituțiile, industriile, divertismentele, rutinele și practicile cotidiene au fost scoase din cursul lor obișnuit.

Situația a apărut pe neașteptate, sfidând faptul că o pandemie globală a fost unul dintre cele mai populare scenarii distopice, alături de catastrofe nucleare sau de altă utilizare abuzivă a științei, cum ar fi manipularea genetică, inteligența artificială sau, mai recent, schimbarea climatică. Istoria ne oferă, de asemenea, o mulțime de precedente, de la ciumă la tuberculoză, poliomielită, la SARS, SIDA și Ebola. Pandemia actuală ne-a amintit și de pericolul concentrării unei puteri prea mari în câteva mâini. Panopticul digital mondial, care s-a dezvoltat pe nebăgare de seamă în jurul nostru, amenință acum cu consecințe severe. Paradoxal, deși suntem constrânși la intimitate forțată, suntem în pericol să ne pierdem intimitatea și controlul asupra vieții noastre. Este evident că pandemia ne poate învăța lecții importante.

(...) Pandemia ne-a închis și viziunea asupra viitorului, deoarece nimeni nu poate spune cum și când vom ieși din acest test al realității la care natura supune sistemele, credințele și valorile umane. Una dintre cele mai tulburătoare observații este conștientizarea cu privire la cât de îngust este de fapt focusul societății informaționale; concentrându-ne pe pandemie, am pierdut complet din vedere alte tragedii umane care se întâmplă în acest timp în Siria, Yemen, Turcia și în alte părți. Este evident că toate scenariile - economic, tehnologic, cultural, educațional, social și individual - trebuie regândite în viitorul apropiat. Aceasta este și o șansă pentru noi.

(...)

Sarcina arhitecturii este [în mod similar] menținerea articulării calitative, experiențială și existențială, a locului și spațiului. În loc să participe la procesul de accelerare și mai mare a experienței noastre cu lumea, arhitectura trebuie să încetinească experiența umană și să apere cu persistență încetul uman înnăscut, înrădăcinarea, tăcerea și înțelesul existențial. În loc să susțină status quo-ul lumii consumului, meșteșugul arhitecturii trebuie să consolideze sensul uman al vieții și mediile vieții.

Acum că ne-am găsit dintr-o dată izolați în casele noastre, avem și posibilitatea de a reînvăța arta locuirii. Locuirea este o abilitate fundamentală a omului, pe care omul modern a pierdut-o, așa cum a argumentat Martin Heidegger în eseul său Construire, locuire, gândire, din 1954. Acum suntem invitați să gândim contextual, responsabil și din perspectiva timpului experiențial, în locul timpilor fragmentați ai economiilor accelerate din prezent.

În izolarea noastră personală din perioada pandemiei, putem realiza că imaginația este calitatea noastră cea mai prețioasă și umană, și că însuși comportamentul etic solicită imaginația. Pur și simplu, nu există judecată etică fără capacitatea de a imagina consecințele altor alegeri. Pandemia globală a concretizat nevoia crucială de valori alternative, moduri de a gândi și de a acționa. Izolarea actuală ne învață că imaginația este cel mai de preț dar și fel de a fi liberi.”

Fragmentele fac parte din eseul scris de arh. Juhani Pallasmaa, publicat AICI.