Precizări privind plata cotizației pentru anul 2020

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

24 aprilie 2020

Stimați colegi,

Contextul actual în care ne aflăm, provocat de pandemia de COVID – 19, ne afectează pe toți, inclusiv din punct de vedere financiar, într-o măsură mai mare sau mai mică.

De aceea, dorim să facem următoarele precizări referitoare la posibilitatea plății cotizației pentru anul în curs până la sfârșitul lunii octombrie 2020.

Plata cotizației se poate efectua până la finalul lunii octombrie, datorită perioadei de grație de 6 luni

Conform art. 55 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a OAR, „plata cotizației anuale se face o singură dată pe an, până cel târziu la 30 aprilie. După 6 luni de neplată a cotizației fără justificare, dreptul de semnătură se suspendă, prin decizie a președintelui filialei, până la achitarea integrală a acesteia.”

Prin urmare, neplata cotizației la timp nu atrage suspendarea imediată a dreptului de semnătură, ci această decizie se poate lua doar după 6 luni de neplată a cotizației, începând cu luna noiembrie 2020. Termenul de 6 luni este văzut ca un termen suplimentar, instituit în favoarea membrilor.

În plus, filialele nu pot refuza eliberarea dovezilor de luare în evidență a proiectelor de arhitectură, deoarece în acest fel ar încălca drepturile membrilor cu drept de semnătură și, implicit, ar împiedica exercitarea profesiei de arhitect / conductor arhitect.

Menționăm că dispunerea luării unor măsuri de către Colegiul director, cu privire la data limită de plată a cotizației aferente anului 2020 până la 30 iunie 2020 (în loc de 30 aprilie 2020), nu ar produce efecte juridice cu privire la opozabilitatea față de membrii OAR, întrucât dispozițiile legale aplicabile Ordinului cuprind reglementări exprese cu privire la competența unui for superior de a dispune luarea acestor măsuri.

Informarea pe acest subiect a fost transmisă către filialele OAR în data de 3 aprilie 2020, în urma ședinței Grupului de lucru a Președinților de filiale OAR, în vederea transmiterii ei către membri.

Vă dorim sănătate și succes în activitate.