Prelegere UAUIM: ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC

Invitație la prelegerea "Între lumină și întuneric" - 20.03.2018, ora 18.00, Sala Frescelor, UAUIM: 

 

 

 

 

 "Bună ziua.

 

Din câte știu eu, Botticelli a pictat Primavera, dar nu și Inverno (Iarna)... așa că referința la pictura lui acum poate că nu mai e potrivită. După cum nici o HIPPIE DAY poate nu mai e, considerând vremea de afară.

Însă echinocțiul de primavără nu va fi anulat, el va avea loc marți, 20 martie. Și cu această ocazie aș vrea să vă invit în Sala Frescelor pentru a celebra această importantă dată. Este convingerea mea că soarele și traiectoria sa pe cer (chiar dacă știm că e pământul care se rotește în jurul soarelui și nu invers) sunt foarte importante. Și ca o consecinăa, solstițiile și echinocțiile.

Le Corbusier a fost un arhitect solar, ca să zic așa... aproape obsesiv el revine la soare, în multe desene preliminare construcțiilor sale. 

Marți va fi echinocțiul de primăvară, acest moment când ziua va fi egală cu noaptea. Civilizațiile vechi erau extrem de sensibile la acest eveniment și îl onorau și în arhitectura lor. Noi am ucis legătura cu cosmosul și cu misterul armoniei lui... foarte puțini arhitecți azi se mai gândesc la traiectoria soarelui pe cer, foarte puțini mai încearcă să-și relaționeze clădirile cu evenimente cosmice de genul echinocțiu sau solstițiu.

Eu vă invit marți, la ora 18:00, la o prelegere despre Echinocțiu și Arhitectură. Se va numi "Între Lumină și Întuneric", fiindcă în această zi noaptea iernii (ca să spun așa) e egala cu ziua primăverii, ca durată. Și chiar dacă nu vom mai celebra, deocamdată, sosirea primaverii în modul exuberant și colorat cum mi-aș fi dorit, aș vrea totuși să nu uităm că mâine va fi echinocțiul de primăvară.

Deci vom omagia un eveniment care, spre deosebire de Anul Nou, sau diferite sărbători religioase dintre cele mai importante, este guvernat de Natură, nu de om... capriciozitatea alegerilor umane nu poate fi prezentă aici... soarele își urmeaza cursul independent de voința oamenilor, independent de diferitele credințe religioase, etc... și tocmai din cauza asta, cred, e atât de important să nu uităm de echinocții și solstiții... cum nu au uitat nici civilizațiile străvechi, nici Le Corbusier si nici Louis Kahn, printre alții... 

Vă mulțumesc,

 

Dan Coma" 

 

Pagină din "Le Poeme de l'Angle Droit" al lui Le Corbusier 

 

Sursă imagini: organizator eveniment