Prezentare KENGO KUMA & SHIN TAKAMATSU

Vă invităm la o discuție despre arhitectura japoneză, la UAUIM, pe 13 noiembrie 2017, ora 18.00: 

 

"Într-un anume fel Kuma și Takamatsu reprezintă doi poli ai arhitecturii japoneze actuale. Mai bine spus, Kuma și Takamatsu cel de până acum un număr de ani, fiindcă acum construiește foarte diferit de cum o făcea în anii 70, 80...

De ce sunt foarte diferiți acești doi arhitecți? 

Pentru că în timp ce Kuma este destul de reticent, Takamatsu, până la începutul anilor '90 avea o fervoare mașinist expresionistă greu de egalat. Plăsmuirile sale arhitecturale, aproape "demonic" tehniciste, făceau greu de crezut realizarea lor, adică construcția lor. Și totuși, au FOST construite, de niște "beneficiari" fără îndoială cu totul speciali. Ceea ce Raimund Abraham, oarecum diferit, desena, Shin Takamatsu construia.

Post-modernismul său tehno-mitic, dacă-l putem numi așa, aproape că nu are echivalent. Păcat însă că acum Takamatsu a devenit blând, cuminte, și da, mă doare să o spun, banal. După excesele violent personale ale anilor 70 și 80, Takamatsu este acum un arhitect obișnuit, adică un prestator de servicii cuminte.

Paradoxal, mai reticentul Kuma experimentează mai mult acum, își asumă aventuri pe care Takamatsu pare să nu mai aibă curajul să le inițieze.

Despre acești doi arhitecți o să vorbesc luni, 13 noiembrie, la ora 18:00, în Sala Frescelor.

 

Vă mulțumesc și vă aștept. 

Dan Coma"