RAPORTUL COMISIEI DE CENZORI OAR 2014-2018

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Veniturile la bugetul Ordinului Arhitecţilor din România în mandatul 2014-2018 se înscriu în două categorii:

(1) venituri din activităţi fără scop patrimonial (venituri din taxe de înscriere, cotizații si taxe de acordare a dreptului de semnătură) și activităţi economice (consultanță pentru organizarea concursurilor de arhitectură și închirierea spațiilor Casei Mincu) 

(2) venituri din activități cu destinație specială (taxa de timbru).

Pe lângă moștenirea mandatului anterior, veniturile din prima categorie sunt compuse în această perioadă din încasări provenite din:

  • cota de 30% de la Filialele OAR din taxa de înscriere, taxa de reluare a dreptului de semnătură și cotizațiile membrilor; 
  • taxa de acordare a dreptului de semnătură
  • taxa de recunoaștere a diplomelor obținute de arhitecți români și străini în statele membre UE, SEE și Confederația Elvețiană,
  • taxe pentru închirierea grădinii Casei Mincu. 

Totodată, 6.32% din totalul veniturilor încasate provin din organizarea consursurilor de arhitectură, Ordinul finalizând cinci concursuri de arhitectură în perioada 2015 – 2017, în timp ce 2,06% provin din dobânzi bancare, sponsorizări și alte surse.

Din cheltuielile totale realizate din prima categorie de venituri, 32,08% reprezintă cheltuieli de personal, în timp ce 33,13% reprezintă cheltuieli pentru forurile de conducere OAR (membrii Consiliului național, membrii Colegiului director OAR și președinte), grupurile de lucru OAR, ședințele de lucru ale președinților și pentru activitatea membrilor comisiilor alese. Comisia naţională de acordare a dreptului de semnătură și Comisia naţională de recunoaștere a diplomelor pentru cetaţenii străini se finanţează din taxele aferente încasate. Cca 10,64% din cheltuielile totale au fost realizate în procesul de eficientizare și reorganizare a activităţii Ordinului.

Pe de altă parte, cheltuielile realizate din veniturile la Bugetul Timbrului de Arhitectură se împart în: investiţii (3.38% din totalul cheltuielilor), premii pentru arhitectură (5.23% din totalul cheltuielilor), burse pentru membri și studenţi (0,10% din totalul cheltuielilor), participări la manifestări internaţionale/naționale, ajutoare sociale de urgenţă pentru membri, Centrul național pentru arhitectură, cultură urbană și peisaj, cheltuieli pentru gestiunea sumelor din timbrul de arhitectură, programe și proiecte culturale (43,10% din totalul cheltuielilor), proiecte culturale și profesionale prioritare (17,39% din totalul cheltuielilor), alte proiecte culturale prioritare (10,67% din totalul cheltuielilor), concursuri de arhitectur și alte cheltuieli de urgenţă.

Pentru optimizarea bugetului, Comisia de cenzori recomandă, printre altele, regândirea sistemului de cotizaţii și a ședințelor grupurilor de lucru, dar și plasarea soldului Bugetului Timbrului de Arhitectură în vederea obținerii unor dobânzi și investirea unei părți a soldului în programe strategice pentru funcționarea OAR.

Pentru mai multe detalii, raportul Comisiei de cenzori poate fi parcurs la acest LINK.