REUTILIZAREA ADAPTIVĂ A CLĂDIRILOR, PROMOVATĂ DE DECLARAȚIA DE LA LEEUWARDEN, OLANDA

Foto © Bucureștiul Nefolosit 

 

Reutilizarea adaptivă a patrimoniului construit crește calitatea vieții

▶ Declarația de la Leeuwarden, Olanda  

KIT MEDIA: 

Declarația de la Leeuwarden_RO 

Comunicat de presă OAR

Leeuwarden Statement_EN

OAR Press Release_EN

//////////

Cu ocazia Forumului Anului European al Patrimoniului Cultural -  România, Ordinul Arhitecților din România are plăcerea să lanseze Declarația de la Leeuwarden - Reutilizarea adaptivă a patrimoniului construit: conservarea și consolidarea valorilor de patrimoniu construit pentru generațiile viitoare, adoptată la Leeuwarden (Olanda) pe 23 noiembrie 2018. Declarația este rezultatul conferinței „Reutilizarea adaptivă și tranziția patrimoniului construit” organizată de Consiliul Arhitecților din Europa (ACE) cu ocazia Anului European al Patrimoniului și promovează necesitatea reutilizării adaptivea patrimoniului construit ca instrument de valorificare și creștere a valorii sale sociale, culturale, ambientale și economice.

„Organizația noastră susține promovarea reutilizării adaptive(adaptive re-use) și rolul acesteia în creșterea culturii urbane, esența de la care a pornit această declarație. Sunt mult prea rare discuțiile care vizează pilonul 4 al sustenabilității – cultura – adeseori fiind invocați ceilalți 3: socialul, mediul și economicul. Acest demers este legat direct de Declarația de la Davos (din ianuarie 2018) care definește instrumentele de creștere a calității culturii mediului construit sau baukultur, recunoscând cultura și patrimoniul cultural ca fiind esențiale. Davos este contextul în care, pentru prima dată, miniștrii culturii din Europa recunosc viziunea integratoare a conceptului de baukultur, nu doar din punct de vedere tehnic și profesionist, ci și în privința implicării societății, promovând astfel cultura în sensul său larg. 

Prin conferința ACE, organizația care reunește organizațiile profesionale naționale ale arhitecților din Europa, s-au prezentat exemple de bună practică de reutilizare adaptivă, care ilustrează  modul în care cultura este un suport al dezvoltării. Exemplele arată modul în care patrimoniul cultural activează zone urbane, se auto-susține și generează plus-valoare, nu doar la nivel social, ci și la nivel economic. Ce poate fi mai sustenabil decât să reutilizezi resursele existente, în loc să demolezi și să reconstruiești de la zero?” conchide Alexandru Găvozdea, președintele OAR. 

Declarația de la Leeuwarden este extrem de necesară în contextul românesc, în care inițiativele de regenerare urbană și reutilizare a fondului construit existent sunt încă rare, iar cadrul normativ și standardele sunt destul de rigide. Investițiile urbane recente s-au concentrat preponderent pe demolarea infrastructurilor existente pentru a face loc construcțiilor noi, deși multe dintre acestea erau încă funcționale. 

Redăm în continuare comunicatul ACE cu privire la fundamentarea declarației și invităm la conștientizarea necesității reutilizării adaptive a fondului construit ca instrument pentru creșterea calității vieții și menținerea identităților urbane:

"Vineri, 23 noiembrie 2018, Consiliul Arhitecților din Europa (ACE) a organizat la Leeuwarden, Capitală Europeană a Culturii 2018, o conferință pe tema Reutilizarea adaptivă și Tranziția Patrimoniului Construit. Evenimentul a avut loc în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural (EYCH) și s-a referit îndeosebi la inițiativa privind Patrimoniul în tranziție: reconfigurarea spațiilor industriale, religioase și militare pentru regenerarea zonelor urbane și rurale.

Conferința și-a propus să reunească arhitecții și celelalte părți implicate în domeniul patrimoniului pentru a discuta despre beneficiile reutilizării adaptive a patrimoniului nostru construit, bune practici în domeniu, provocări, riscuri și obstacole inerente proiectelor de reutilizare adaptivă.

Cu această ocazie, a fost supusă spre aprobare o Declarație, sprijinită de Federația Europeană a Siturilor Fortificate (EFFORTS), Europa Nostrași Viitorul pentru Patrimoniul Religios (FRH).  

Declarația reamintește că reutilizarea adaptivă a patrimoniului nostru construit aduce multiple beneficii indivizilor și societății, pentru generațiile prezente și viitoare. Printr-o restaurare și o transformare inteligentă, valoarea socială, ecologică și economică a siturilor de patrimoniu poate crește, iar importanța lor culturală sporește. Astfel de proiecte contribuie, de asemenea, la regenerarea țesutului urban și la atractivitatea zonelor.

Proiectele de reutilizare adaptivă determină multe provocări. Declarația subliniază că procesele care favorizează și asigură flexibilitate în privința cadrului de reglementare și a standardelor, participarea cetățenilor, achizițiile bazate pe calitate, echipele multidisciplinare care acționează în colaborare, viabilitatea financiară și buna povestire pot contribui la proiecte de succes pe termen lung.

Așa cum se evocă în Declarația de la Davos, „patrimoniul cultural este o componentă fundamentală a culturii construirii (baukultur) de înaltă calitate”. Adaptarea patrimoniului nostru construit la nevoile contemporane prin intermediul intervențiilor arhitecturale inovative și de bună calitate poate contribui la îndeplinirea dezideratelor exprimate în Declarația de la Davos și la realizarea unei culturi a construirii (baukultur) de înaltă calitate în Europa. Ceea ce creează generația noastră astăzi va fi patrimoniul de mâine." 

 

DECLARAȚIA DE LA LEEUWARDEN

Reutilizarea adaptivă a patrimoniului construit: conservarea și consolidarea valorilor patrimoniului construit pentru generațiile viitoare 

Adoptată la Leeuwarden, pe 23 noiembrie 2018 

Europa are un mediu construit bogat și divers, cu valori spirituale, culturale, sociale și economice incontestabile. Din cauza evoluției economice și a societății, multe situri de patrimoniu, clasate sau nu, sunt în prezent nefolosite sau și-au pierdut funcțiile pentru care au fost inițial construite – mai ales siturile industriale, religioase și militare, dar și multe clădiri contemporane din a doua jumătate a secolului XX.

Cu toate acestea, clădirile de patrimoniu care și-au pierdut funcția inițială reprezintă încă valori culturale, istorice, urbanistice și economice. Reutilizarea adaptivă este o strategie care-și propune să conserve elementele valoroase și, în același timp, să adapteze situl pentru noi întrebuințări. Se realizează astfel o îmbinare a noilor funcțiuni cu valorile de patrimoniu, într-un dialog activ și plin de semnificații.

În decursul Anului European al Patrimoniului Cultural, în cadrul inițiativei intitulată Patrimoniul în tranziție: reconfigurarea spațiilor industriale, religioase și militare pentru regenerarea zonelor urbane și rurale, au fost intens discutate beneficiile strategiilor de reutilizare adaptivă, precum și bunele practici, provocările și obstacolele privind implementarea acestora. Scopul prezentei Declarații este astfel să evalueze concluziile desprinse în urma Anului European și să reflecteze asupra bunelor practici care susțin intervențiile de calitate. 

BENEFICIILE MULTIPLE ALE REUTILIZĂRII PATRIMONIULUI CONSTRUIT 

Printr-o restaurare și transformare inteligentă, siturile de patrimoniu pot dobândi întrebuințări noi, mixte sau extinse. În consecință, valoarea lor socială, ecologică și economică crește, iar importanța lor culturală sau istorică este amplificată.

  • Aspecte culturale: siturile de patrimoniu sunt adeseori repere spațiale și sociale care definesc peisajul și-i conferă mediului o identitate puternică. Ele creează un sens al locului și sunt trăsături determinante majore ale identității locale și regionale. În cadrul procesului de conservare a patrimoniului nostru, reutilizarea adaptivă poate contribui la păstrarea și consolidarea percepțiilor oamenilor privind propria istorie și propriile tradiții și poate oferi perspective pentru viitor, răspunzând, totodată, nevoilor societăților multietnice și multiculturale.
  • Aspecte sociale: prin redeschiderea pentru public a spațiilor închise sau nefolosite, reutilizarea adaptivă a patrimoniului nostru construit poate imprima noi dinamici sociale zonelor înconjurătoare și, astfel, poate contribui la regenerarea urbană. Aceste proiecte oferă posibilitatea de implicare a cetățenilor în configurarea mediului lor de viață, având ca rezultat un sentiment mai puternic al locului și al democrației. În plus, patrimoniul reutilizat poate constitui baza unor programe școlare și educaționale. Reutilizarea adaptivă este, prin urmare, o pârghie esențială pentru teritorii mai coezive, în zonele urbane și în cele rurale. 
  • Aspecte ecologice: reutilizarea patrimoniului nostru reduce consumul materialelor de construcție, economisește energia încorporată și limitează extinderea urbană. Ea oferă adesea ocazia realizării unei eficientizări energetice profunde, conducând la clădiri mai performante, nedăunătoare climei și mai sănătoase. Mai mult, proiectele de calitate, prin natura lor, garantează o folosire pe termen lung, o flexibilitate și adaptivitate la necesități viitoare. Reutilizarea adaptivă contribuie, așadar, la construirea unor orașe mai reziliente și mai sustenabile, precum și la aplicarea principiilor economiei circulare în mediul construit. 
  • Aspecte economice: reutilizarea patrimoniului nostru construit poate contribui la creșterea atractivității zonelor. Pe de o parte, arhitectura de calitate este un factor major de marcare a locurilor,  generând locuri de muncă și dezvoltare, îndeosebi în sectorul turistic. Pe de altă parte, funcțiile noi creează utilizatori noi și plasează teritoriile în rețele economice noi. Siturile de patrimoniu reutilizat încetează să mai fie locuri izolate și pot juca rolul de catalizatori într-un context mai larg.

ÎN FAVOAREA PROCESELOR INTELIGENTE ȘI BAZATE PE CALITATE

Proiectele de reutilizare adaptivă determină provocări specifice de-a lungul ciclului lor de viață. Procesele care facilitează și asigură flexibilitatea, abordările participative, inovația, achizițiile calitative, echipele multidisciplinare, viabilitatea financiară și un bun storytelling pot contribui la procese de succes pe termen lung.

  • Flexibilitate în privința cadrului și a standardelor de reglementare: modernizarea patrimoniului nostru construit la standardele actuale în privința accesibilității, siguranței și eficienței energetice creează numeroase provocări. Dacă se aplică foarte strict, reglementările de urbanism și construire pot împiedica apariția soluțiilor creative și pot afecta calitatea proiectelor. Flexibilitatea trebuie să fie inerentă organismelor administrative de sistematizare și locale.   
  • Participarea cetățenilor: trebuie discutat în mod democratic și participativ care situri de patrimoniu trebuie conservate, demolate sau reutilizate. Consultarea cetățenilor este o bună modalitate de obținere a sprijinului pentru investiții financiare și de asigurare că un proiect satisface nevoile localnicilor. Astfel de dezbateri impulsionează interacțiunea socială și responsabilitatea societății pentru patrimoniul cultural local.
  • Utilizarea temporarăa spațiilor neocupate poate fi o modalitate excelentă de testare a posibilelor întrebuințări viitoare, care-i implică pe cetățeni și sporește conștientizarea valorii clădirilor. În plus, utilizarea temporară poate contribui la menținerea clădirii în bună stare. Intervențiile de reutilizare adaptivă, mai ales cele temporare, trebuie să fie reversibile în măsura posibilului, pentru a face posibile reutilizări viitoare sau o revenire la starea originală a clădirii.
  • Responsabilitatea activă a autorităților publice competente: procesul de analiză, selecție și protecție legală continuă a clădirilor clasate necesită o atenție activă din partea autorităților publice competente, astfel încât proiectele ambițioase de reutilizare adaptivă să poată fi testate în privința cerințelor care derivă din statutul patrimoniului protejat prin lege și integrate în mod responsabil.
  • Achizițiile bazate pe calitate: procedurile de selecție a proiectelor trebuie să fie clar axate pe calitate, cu folosirea celor mai economic avantajoase licitații pentru atribuirea contractelor. Concursurile de soluții de arhitectură sunt cea mai bună modalitate de autorizare a serviciilor de arhitectură. 
  • Echipele multidisciplinare și abordările cooperative: responsabilitatea pentru reconfigurarea patrimoniului nostru construit revine mai multor părți implicate. Sunt necesare echipe multidisciplinare și activități în colaborare chiar de la începutul proiectului, pentru a se discuta posibilitățile tehnice, economice și legale și pentru a rezolva eventuale interese contradictorii. 
  • Viabilitatea financiară:pentru a permite o reutilizare pe termen lung, este esențial să se garanteze că prezervarea valorilor patrimoniului este compatibilă cu cerințele economice ale proiectului (restaurarea, exploatarea și mentenanța clădirii).
  • Storytelling optim (arta povestirii), folosind toate oportunitățile oferite de tehnologiile digitale, este fundamentală pentru transmiterea istoriei locului și consolidarea valorii sale de patrimoniu. 

 

DIALOGUL ÎNTRE PATRIMONIU ȘI ARHITECTURA CONTEMPORANĂ

Dialogul între trecut, prezent și viitor este o trăsătură caracteristică evidentă a proiectelor de reutilizare. Proiectul arhitectural face lucrurile tangibile și concrete și constituie momentul potrivit pentru dezbaterea diferitelor posibilități.

  • Un dialog reflexiv între trecut, prezent și viitortrebuie să faciliteze medierea și stabilirea unui echilibru între elementele de patrimoniu și noile intervenții care stabilesc inteligent relația cu utilizările viitoare, printr-o cumpănire sensibilă și semnificativă a intereselor.
  • Abordarea multidimensională și teritorială: siturile de patrimoniu trebuie percepute în contextul lor înconjurător mai larg (cartier sau oraș) pentru a lua pe deplin în considerare integrarea lor în mediul urban și în peisajul natural, răspunzând, în același timp, provocărilor de acces și mobilitate. Prin deschiderea către contextul înconjurător, siturile de patrimoniu pot crea dinamici noi și, astfel, pot contribui la regenerarea țesutului urban.
  • Abordarea individuală și bazată pe cunoaștere: diferitele părți implicateimprimă probleme și posibilități multiple fiecărui proiect, astfel încât abordările standardizate și soluțiile unice sunt imposibile. Dimpotrivă, proiectele de reutilizare necesită soluții arhitecturale adaptate, bazate pe o evaluare atentă a naturii specifice a clădirii existente, folosind metodologii adecvate, bazate pe o perspectivă holistică și integrată a patrimoniului cultural. O înțelegere profundă și minuțioasă a clădirii și a ”locului” său istoric este o premisă obligatorie de examinare a posibilelor modificări într-o anumită clădire și de elaborare a propunerilor de forme noi asociate cu aceasta. 

Reutilizarea adaptivă a patrimoniului nostru construit aduce multiple beneficii indivizilor și societății, pentru generațiile prezente și viitoare. Cu toate acestea, ea poate încă să fie considerată o opțiune neviabilă, iar reglementările de urbanism și construire pot împiedica dezvoltarea proiectelor de reutilizare. Este important să fie sensibilizate toate părțile implicate – autorități publice locale și regionale, sectorul financiar, proprietarii și profesioniștii din domeniul patrimoniului – în privința beneficiilor și provocărilor inerente acestui tip de proiecte, și să se stimuleze învățarea în echipă în toată Europa, deoarece multe bune practici și soluții deja există.

Reutilizarea adaptivă necesită adoptarea unei atitudini „vii” față de mediul nostru construit; o atitudine care să conceapă patrimoniul nostru construit ca un peisaj creat de om, care poate fi reconstruit și reconfigurat când este necesar, pornind de la nevoile sociale, culturale, ecologice și economice ale timpului nostru. Procedând astfel, mediul nostru construit poate fi integrat în mod semnificativ și creativ în societatea contemporană și, astfel, poate fi sustenabil conservat pentru generațiile viitoare.

Așa cum se evocă în Declarația de la Davos, „patrimoniul cultural este o componentă fundamentală a culturii construirii (Baukultur) de înaltă calitate”. Reutilizarea adaptivă a patrimoniului nostru construit reprezintă o strategie necesară pentru a face față provocărilor exprimate în Declarația de la Davos și pentru a realiza o cultură a construirii (Baukultur) de înaltă calitateîn Europa, concepută ca „o nouă abordare adaptivă pentru configurarea mediului nostru construit (…) care este adânc înrădăcinată în cultură, creează coeziune socială, asigură sustenabilitate ecologică și contribuie la sănătatea și bunăstarea tuturor”.