Spații publice: medii construite & medii virtuale, tema principală dezbătută la Therme Forum 2019 (20-22 iunie, Sibiu)

În cadrul parteneriatului cu Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, Therme Group™ susține Therme Forum, o serie de discuții pe tema Arhitectură & Teatru ce urmărește să exploreze modurile în care experiențele reale și virtuale din jurul teatrelor influențează comunitatea din jur. 

Therme Forum se desfășoară pe 20-22 iunie 2019, la Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Sala Oglinzilor. Ordinul Arhitecților din România susține evenimentul în calitate de partener instituțional.

Publicul este invitat la o serie de discuții interdisciplinare despre tehnologie și evoluția audienței, schimbarea paradigmelor în jurul clădirilor și instituțiilor care își proiectează identitatea în mediul construit și în spațiile publice interioare. 

Puteți confirma participarea la adresa de e-mail therme.forum@sibfest.ro până pe 27 mai (locurile sunt limitate).

ACTUALIZARE: NOUL TERMEN LIMITĂ DE CONFIRMARE A PARTICIPĂRII ESTE 10 IUNIE.

 

Mai multe detalii despre temele dezbătute în cadrul Therme Forum, aici: http://www.sibfest.ro/2019/therme-forum-teatru-si-arhitectura