STREET DELIVERY COLOREAZĂ ÎNTREG BUCUREȘTIUL PE 3-5 IULIE!

Vești bune pentru bucureșteni: Street Delivery se ține și în pandemie. Cum 2020 este un an atipic, și ediția de anul acesta va fi una specială: în weekendul 3-5 iulie, evenimentul-manifest — neîntrerupt din 2006 — devine un puzzle de proiecte răspândite prin cartierele Bucureștiului și recompuse online.

Proiecții de film pe acoperișuri, concerte în grădini, murale prin cartiere, intervenții urbane, turism pe biciclete, ateliere post-izolare, vernisaje de artă în scări de bloc, balcoane deschise și multe alte forme de reziliență civică își vor găsi locul și oamenii într-un București al ReSoluțiilor.

"Criza declanșată de pandemie ne-a oferit șansa să scoatem la iveală cele mai bune idei pentru creșterea calității vieții la nivel micro, de comunitate. Societatea civilă începe să își ia din ce în ce mai serios rolul de a-și gospodari cartierele, spațiul public al orașului. Astfel, schimbări care începuseră deja latent au fost accelerate de criză.

În această idee, ies în evidență proiectele: ASOP ([ReSoluții] dincolo de toaletare), seria de proiecte care propun îmbunătățiri în cartierele lor, fie Baba Novac, Vatra Luminoasă, dar și Carol-Filaret, cu scoaterea în evidență a complexului patrimonial din zona parcului Carol. Și apoi clusterul de proiecte pentru o mai bună integrare a Dâmboviței în viața orașului. 

Casa memorială „Ion Mincu”, unul dintre puținele exemple de bună practică în restaurare din țara noastră, își va deschide porțile și în acest an pentru vizitatori dar de această dată doar virtual: lansăm turul virtual al Casei Mincu alături de Augmented Space Agency pe 04 iulie @ Street Delivery.

Tot în ideea experienței urbane la nivel micro, de comunitate, vine și seria de discuții / talks: București Cotidian. Viața în Cartiere, în fiecare vineri între orele 16-17 are loc o discuție live, moderată de D. Hasnaș, în care 3 invitați povestesc experiențele lor din cartierul respectiv, arătând părțile bune și rele și venind cu propuneri de soluții. Invitații sunt specialiști în diverse domenii și riverani ai cartierului propus în ediția respectivă. Un detaliu la care am ținut a fost un echilibru de gen dar și de mix de profesii în toate dezbaterile, pentru a colecta puncte de vedere cât mai variate într-un cadru relaxat de dezbatere onestă și argumentată.”  

Dorothee Hasnaș, curator - Ordinul Arhitecților din România

 

Cele peste 40 de proiecte care au loc simultan prin tot orașul sunt împărțite în patru categorii: Activare Urbană, Cultură Participativă, Intervenții Artistice, Apropiere Comunitară și vor avea loc în mai toate cartierele Bucureștiului, din Chibrit până în Pantelimon, din Aviației până în Centru și mult dincolo. Totul păstrând măsurile de siguranță anti-CoViD-19, dar oferind oamenilor forme de cultură, interacțiune și civism vitale pentru comunități sănătoase.

„În 2020, dăm viață cartierelor păstrând distanța fizică, dar aducându-i pe oameni mai aproape de locul în care trăiesc, de imediata vecinătate. Ne dorim ca locuitorii Bucureștiului să gândească împreună soluții de îmbunătățire a vieții urbane, pentru a fi mai uniți si mai bine pregătiți pentru viitoare crize. Rezoluțiile din izolare pot deveni soluții reale la problemele comunităților noastre. ReSoluții pentru oraș!”

Timea Honț, coordonatoare Street Delivery

 

“Spațiu public = spațiu vital. E momentul să arătăm că orașul e al oamenilor care îl trăiesc, nu doar al mașinilor care îl ocupă și ne fragmentează comunitatea. Ne luăm străzile înapoi!”

Cristian Neagoe, co-fondator & curator, Fundația Cărturești

DE PRIN CARTIERE

Ca în fiecare an, calcanul de pe Arthur Verona își schimbă muralul, doar că la această ediție nu va fi singurul perete cu o nouă înfățișare. Ziduri din Piața Chibrit, Tineretului, Griviței, gangul de pe Câmpineanu, fațada Industriei Bumbacului (Timpuri Noi) și încă multe alte ziduri vor fi readuse la viață de artiști locali. În plus, pe malul râului va avea loc un teaser pentru Dâmbovița Delivery, o acțiune de recuperare a spațiului public.

Nu vor lipsi nici expozițiile sau instalațiile de artă: colectivul Local Design Circle va inaugura o structură expozițională în cadrul UNArte,  „PosterXPoem” ne propune un traseu poetic pe ziduri, designerul sârb Miloš Jovanović ne oferă realități augmentate prin care putem vizita istorii alternative ale câtorva puncte cheie din oraș, iar proiectul „Înăuntru” invită riveranii la un jurnal al experienței izolării prin proiecții arhitecturale.

Pentru cinefili, echipa Street Delivery a pregătit o selecție de scurtmetraje de la ShortsUp și Animest, iar Festivalul Filmului European aduce filme din izolare, prin proiectul Cinem@casă, care vor rula pe Aleea Mozaicului nr. 4 (Pantelimon) și la Deschis Gastrobar.  Ioana Mischie va prezenta trailerul Tangible Utopias, o experiență interactivă de realitate virtuală bazată pe scenarii de viitor imaginate de copiii din cadrul proiectului Government of Children.

Scena de muzică se va muta în scări de bloc, piațete și grădini, iar coloana sonoră va fi asigurată de Jurjak, Valeria Stoica, Gabriel Bălașa, Alexandra Stroe, Cozy Poetry, Uncut inițiat de Cătălin Rulea  și Soundsphere Live Show.

Lista completă a proiectelor participante este disponibilă pe site-ul: street.delivery iar zonele activate în cadrul evenimentului pot fi localizate pe harta: https://bit.ly/2YIi0Vb.

Proiectele vor avea loc offline și online și vor putea fi urmărite pe paginile de Facebook și Instagram ale Street Delivery București, într-un program special de transmisiuni live pe parcursul întregului weekend.

--

Street Delivery 2020 - ReSoluții pentru oraș! este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură.

În 2020, Street Delivery va avea loc în 10 orașe: București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea, Chișinău.

Manifestul ediției: street.delivery

Detalii: www.facebook.com/StreetDelivery/

Identitate vizuală: Alina Bohoru

Am reușit să susținem atât de multe proiecte datorită unor super parteneri și sponsori: George, primul banking inteligent din România, Urban Monkey, cel mai optimist suc raw, Kaufland România, care ni se alătură pentru prima oară, și Savana, care ne dă culoare.                

*Urban Monkey susține optimiștii și crede în cei care pun comunitățile creative în mișcare, în cei care au curajul să schimbe lumea, începând cu propriul cartier. Urban Monkey se alătură Street Delivery 2020 pentru a sprijini inițiative cu impact pozitiv asupra Bucureștiului și a locuitorilor săi. Pentru o viață mai bună, pentru oraș și pentru planetă. #optimisticbynature