Therme Forum: Spații publice – Medii construite și medii virtuale: program detaliat

19 iunie 2019

„Therme Forum: Spații publice – Medii construite și medii virtuale” are loc între 20-22 iunie la Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Impactul și evoluția viitoare a experiențelor de teatru, muzică și dans sunt, în parte, într-o relație de simbioză cu mediile noastre construite și joacă un rol esențial în răspunsul organizațiilor artistice la provocările privind dezvoltarea unei relații durabile și solide cu comunitățile noastre. Mediile virtuale ne oferă oportunități nemaivăzute de a răspunde la așteptările în schimbare ale publicului, creând totodată noi modalități de a stabili legături cu comunitățile și cu spectatorii, dincolo de limitele geografice.

Pornind de la tema ediției din 2019 a FITS, ARTA DE A DĂRUI, Forumul Therme din acest an va explora modalitățile în care experiența fizică și virtuală a publicului de teatru modelează comunități și influențează artele spectacolului și soliditatea/durabilitatea organizațiilor noastre. Acest eveniment unic reunește arhitecți, creatori și profesioniști din domeniul teatrului, continuând o dezbatere publică începută în cadrul Forumului Therme din 2018, în vederea pregătirii proiectului și construcției unui nou centru de spectacole la Sibiu.

Mai jos puteți consulta programul detaliat al evenimentului: 

Tehnologie, publicuri în schimbare și paradigme în evoluție privind clădirile

Joi, 20 iunie 2019

13.30 -15.30

Comunitățile și societățile noastre evoluează și la fel ar trebuie să se întâmple și cu clădirile. Ce se întâmplă în afara teatrelor din toată lumea și ce putem învăța din toate astea despre spațiile în care oamenilor le face plăcere să se strângă? Trăim într-o epocă în care, datorită tehnologiei, modul de interacțiune cu lumea, cu comunitățile și unii cu alții se schimbă rapid. Ce putem învăța despre paradigmele în schimbare? În același timp, flexibilitatea poate adesea duce la o lipsă a contextului - oare costul flexibilității este o tensiune creativă între experiența și spațiul teatral? Într-o lume a informației a cărui flux depășește granițele geografice tradiționale, cum ne putem asigura că mediile construite sunt relevante la nivel local, durabile din punct de vedere cultural și competitive?

  • Jason Bruges (Jason Bruges Studio, GBR)
  • Bogdan Zaha (Zaha Hadid Architects, GBR)
  • Ștefan Dorin Adam (Mânădelucru, ROU)
  • Nelson Fernandez (NFA International Arts and Culture, GBR)

Valoarea progreselor culturale pentru comunitățile noastre

Vineri, 21 iunie 2019

10.00 – prânz

Progresele culturale reprezintă investiții majore pentru comunități și ar trebui să reflecte, să provoace și să construiască identitatea comunității în fiecare zi, fiind totodată centrul societății civile și al dialogului democratic. Cu toate acestea, adesea ne trezim cu clădiri generice care nu răspund corect nevoilor comunității, nu îi pun în valoare caracteristicile unice sau sunt prea modeste, nereușind să se ridice la înălțimea posibilităților. Cum ne putem asigura că procesul de dezvoltare a noilor clădiri încorporează părerile comunității, atingând astfel cel mai bun impact și cea mai bună valoare?

  • Constantin Chiriac (Sibiu International Theatre Festival, ROU)
  • Robert C. Hanea (Therme Group)
  • David Baile (International Society for the Performing Arts, USA)
  • Alexandru Găvozdea (The Romanian Order of Architects)
  • Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA)

Spații publice din interiorul clădirilor / Estomparea limitelor

Vineri, 21 iunie 2019

13.30 - 15.30

Putem crea experiențe emblematice care să aducă oamenii laolaltă? Putem crea un tărâm urban public în interiorul clădirilor? Putem estompa limitele pentru a crea o experiență urbană cu sens printr-un singur proiect de construcție? Unde începe și unde se termină o clădire - este posibil ca o clădire cu destinație artistică să fie atât un simbol, cât și un refugiu? Ce impact poate avea aceasta în comunitate?

  • Fiona Zisch (UCL – Neuroscience and Architecture, GBR)
  • Andy Bryce, Daniel Wright (RSHP, Great Britain)
  • José Garrido (Ian Ritchie Architects, GBR)
  • Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, Germany)

Instituții a căror identitate este proiectată în mediul construit

Sâmbătă, 22 iunie 2019

10:00 - prânz

Definiție, conștiință și proiecție de brand. Cum reprezintă și proiectează o clădire identitatea și valorile unei instituții? Cum ne putem asigura că edificiile noastre le transmit oamenilor ce vrem noi ca ei să „audă” sau să „simtă”? Ce spun clădirile noastre despre noi? Și în ce fel afectează toate acestea viabilitatea, durabilitatea și impactul instituțiilor noastre? Dar produsele noastre creative?

  • Deborah Aydon (Liverpool Everyman Theatre, GBR)
  • Gary McCluskie (Diamond Schmitt Architects, CAN)
  • David Howarth (DRDH Architects, GBR)
  • Guo Chenzi & Lynn Fu (Yue Opera Town, CHN)
  • Annette Mees (Royal Opera House Covent Garden, GBR)

 

Forumul Therme este organizat de FITS și TNRS în parteneriat cu Therme Group și Ordinul Arhitecților din România. Detalii suplimentare aici.