UIA2020RIO: Institutul Arhitecților din Brazilia (IAB) invită studenții la arhitectură din toată lumea la un concurs de soluții inovatoare

11 decembrie 2019 

Institutul Arhitecților din Brazilia (IAB) invită studenții la arhitectură din toată lumea să trimită proiecte care propun soluții inovatoare pentru o urbanizare durabilă la Rio de Janeiro (Brazilia).

Concursul este susținut de UIA și ONU și își propune să promoveze tinere talente din domeniul arhitecturii și urbanismului.

Concursul se concentrează mai precis pe Complexo da Maré, una dintre cele mai mari aşezări informale din Rio, iar situl concursului este situat între o autostradă foarte circulată (Avenida Brasil) și o grupare de favelas (din Complexo da Maré). Acest teritoriu este actualmente ocupat de clădiri industriale și depozite, dintre care cea mai mare parte sunt abandonate sau dezafectate. 

Participanții sunt invitați să propună soluții pentru integrarea Maré-Cidade în oraș, conform celui de-al 11-lea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU, conform căruia orașele și așezările umane trebuie să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile. Mai multe detalii aici. 

Eligibilitate

Concursul este deschis studenților la arhitectură (individual sau în echipă) din întreaga lume. Organizatorii încurajează participarea echipelor multidisciplinare conduse de studenți la arhitectură sau urbanism. Studenți la alte discipline se pot înscrie ca membri, colaboratori sau consultanți ai echipei. Echipele pot avea între 1 și 5 studenți și 1-2 consilieri. 

Premii

Juriul va decerna 3 premii și până la 3 mențiuni de onoare:

  • Premiul 1: 3 000 de euro
  • Premiul 2: 2 000 de euro
  • Premiul 3: 1 000 de euro
  • 3 mențiuni de onoare: certificate

Lansarea concursului a avut loc pe 2 decembrie 2019, iar înscrierile se pot face până pe 30 martie 2020, data limită pentru trimiterea proiectelor fiind 30 aprilie 2020. Laureații vor fi anunțați pe data de 1 iunie, iar ceremonia acordării premiilor va avea loc pe data de 21 iulie 2020, în cadrul Congresului Mondial Rio 2020.

Pentru mai multe informații, consultați: https://www.uia2020rio.archi/concurso_en.asp