Ziua mondială a arhitecturii: 5 octombrie 2020 - Declarația președintelui

7 septembrie 2020

Către un viitor urban mai bun

Creată în 1985 la inițiativa Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA), Ziua Mondială a Arhitecturii este sărbătorită în mod tradițional în prima zi de luni a lunii octombrie și coincide cu Ziua Mondială a Habitatului, organizată de către ONU.

Tema din acest an este „Locuințe pentru toți: îmbunătățirea mediului urban”. Alegând o temă de reflecție diferită în fiecare an, această zi mondială dorește să atragă atenția profesioniștilor și a publicului asupra problemelor legate de orașe și locuire.

PARIS - 1 septembrie 2020 - Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA), care reprezintă 3,2 milioane de arhitecți din întreaga lume, anunță tema Zilei Mondiale a Arhitecturii din 2020 (luni, 5 octombrie 2020): "Către un viitor urban mai bun”. Actuala pandemie globală transformă obiceiurile sociale și spațiile din întreaga lume și arată și cum afectează crizele cu precădere populațiile cele mai sărace și cele mai vulnerabile.

În multe orașe din întreaga lume, oamenii nu pot urma practici sigure pur și simplu pentru că le lipsesc apa, aerul curat, spațiul. Politicile urbane trebuie să garanteze servicii adecvate, locuințe și spații de agrement pentru toți cetățenii. Planificarea urbană și arhitectura sunt esențiale pentru un viitor urban mai bun pentru toată lumea.

"Planificarea urbană și arhitectura sunt cheile unei mai bune calități a vieții pentru toți.”

UIA și Secțiunile sale membre se vor mobiliza pe 5 octombrie ca să arate în ce fel planificarea urbană și arhitectura pot face comunitățile noastre să fie mai puternice, sigure, echitabile, abordabile și cum pot să ne conducă către un viitor urban mai bun.

 

Thomas Vonier

Președintele UIA

                                                                                                                                                                   ***

Mesajul original este disponibil AICI.