Puncte de vedere OAR referitoare la documentația concursurilor de soluții organizate de autorități publice

Unul dintre obiectivele asupra căruia Ordinul Arhitecților din România și-a îndreptat atenția în mod special a fost organizarea, promovarea și susținerea concursurilor de soluții de arhitectură și/sau urbanism, prin elaborarea și îmbunătățirea continuă a unei proceduri proprii, dezvoltată în cadrul Departamentului Concursuri al OAR. 

Prin afilierea la Uniunea Internațională a Arhitecților (U.I.A.), OAR își asumă inclusiv respectarea și susținerea standardelor recomandate de Ghidul UIA-UNESCO pentru organizarea concursurilor de soluții. Alături de Regulamentul Concursurilor de Arhitectură și/sau Urbanism adoptat de OAR în 2005, aceste standarde au rolul de a sprijini desfășurarea corectă a unui concurs de soluții organizat ca procedură de achiziție publică, cu respectarea Legii nr. 98/2016 și a HG 395/2016. Dincolo de modul de organizare a concursurilor pe care OAR l-a adoptat, însă, salutăm, susținem și încurajăm întotdeauna bunele intenții ale autorităților publice de a achiziționa servicii de proiectare în urma unei proceduri de concurs. În plus, fiecare autoritate publică are dreptul de a-și organiza o procedură proprie, în cadrul stabilit de legea achizițiilor publice. În ciuda bunelor intenții, însă, de multe ori, aceste concursuri sunt organizate cu alte condiții și în alte coordonate față de cele promovate de OAR, care au în primul rând rolul de a promova mediul construit de calitate și de a asigura o procedură de concurs coerentă.

Cu mai multe ocazii, la sesizarea membrilor săi, Departamentul Concursuri al Ordinului Arhitecților din România a analizat și a formulat puncte de vedere referitoare la documentațiile unor concursuri de soluții organizate de autorități ca procedură de achiziție publică. Din dorința de a-și informa și de a-și proteja membrii, OAR a decis să facă publice aceste puncte de vedere, intr-o serie de articole, la rubrica Știri din cadrul secțiunii Concursuri a site-ului OAR. 

O miză importantă a promovării concursului de soluții este, printre altele, antrenarea spiritului critic al arhitecților pentru identificarea corectă a problemelor procedurale în organizarea unui concurs și, mai ales, pentru recunoașterea unui concurs de soluții bine organizat.

 

23 iunie 2020

Concursul de soluții „Context-Identitate-Simbol’’ Oradea

Având în vedere cadrul de referință în care OAR își poate asuma asocierea cu un concurs de soluții, Departamentul Concursuri al Ordinului Arhitecților din România a analizat documentația concursului „Context-Identitate-Simbol”, organizat de către Municipiul Oradea și promovat ca parteneriat cu OAR – Filiala Teritorială Bihor, sesizând nereguli atât față de legile in vigoare, cât și față de standardele profesionale pe care le susținem.

Acesta este punctul de vedere elaborat.

 

2 martie 2020

Concursul de soluții pentru actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu

În urma întrebărilor primite din partea membrilor Ordinului Arhitecților din România cu privire la concursul de soluții pentru actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu, organizat de către Municipiul Sibiu, OAR a alcătuit următorul punct de vedere.

 

 

25 februarie 2020

Concursul de soluții pentru construirea unui nou sediu pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț 

Arh. Liliana Bârgu, Președinte al filialei teritoariale OAR Bacău-Neamț, a transmis OAR sesizarea arh. Răzvan Fodor, cu privire la alcătuirea defectuasă a documentației concursului  de soluții pentru construirea unui nou sediu pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, judeţul Neamț, solicitând OAR pronunțarea cu privire la corectitudinea procedurală a acestui concurs. După analizarea documentației, OAR a alcătuit următorul punct de vedere.