Punct de vedere al OAR privind Proiectul de Lege pentru modificarea art. 36, indice 1, din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

5 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

LATER EDIT

Ordinul Arhitecților din România a participat la ședința Comisiei pentru administrație publică din cadrul Senatului României în care s-a dezbătut Propunerea legislativă pentru modificarea art. 36 indice 1 lit.c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, înregistrată la Senat sub nr. L45/2020.

Întrucât Comisia a decis amânarea deliberării și constituirea unui grup de lucru în cadrul căruia să se dezbată modificările propuse și la care să participe toate părțile interesate, inclusiv reprezentanți ai organizațiilor profesionale din domeniul construcțiilor, Ordinul a transmis președintelui Comisiei o ADRESĂ  prin care solicită să fie inclus printre membrii acestui grup de lucru, informații privind stadiul constituirii acestuia și calendarul ședințelor de lucru.

27 ianuarie 2021

LATER EDIT: OAR SOLICITĂ SENATULUI AVIZ NEGATIV PENTRU ACEST PROIECT LEGISLATIV

În cadrul procesului de reexaminare în Parlament, proiectul legislativ a fost transmis, în 28 decembrie 2020, spre raport la Comisia pentru administraţie publică din cadrul Senatului României.

Astfel, Ordinul Arhitecților din România i-a înaintat Domnului CSÁSZÁR Károly Zsolt, președinte al acestei comisii, o adresă prin care le solicită membrilor să avizeze negativ proiectul de lege pentru modificarea art. 36din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, act care reglementa ocuparea funcției de arhitect-șef.

În punctul de vedere înaintat, OAR își exprimă îngrijorarea că legea respectivă, odată adoptată, ”va determina o deprofesionalizare a personalului din administrația publică și va influența întregul proces de dezvoltare armonioasă și durabilă a teritoriului național”.

16 noiembrie 2020

LATER EDIT: PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A RETRIMIS LEGEA ÎN PARLAMENT, SPRE REEXAMINARE!

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, nu a promulgat Legea pentru modificarea art. 36din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, act care reglementa ocuparea funcției de arhitect-șef, ci a trimis-o Parlamentului, spre reexaminare.

În Cererea de Reexaminare se argumentează:

„(…) În opinia noastră, această perspectivă legislativă creează premisele vulnerabilizării structurii arhitectului-șef de la nivelul acestor unități administrativ-teritoriale, cu consecințe pe planul dezvoltării armonioase și durabile a teritoriului național, motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de către Parlament.

(…) Așadar, față de complexitatea activității de la nivelul municipiilor reședință de județ, municipiului București, sectoarelor acestuia și municipiilor, și față de rolul structurii responsabile cu urbanismul conduse de arhitectul-șef, considerăm că este necesar să se reanalizeze în ce măsură acestor provocări specifice de la nivelul comunităților locale le poate răspunde inclusiv o persoană fără studii universitare de licență în domeniul arhitecturii sau în cel al urbanismului, ce deține doar o pregătire suplimentară de tipul pregătirii profesionale continue.”

27 octombrie 2020

Ocuparea funcției de arhitect-șef reprezintă obiectul unor noi reglementări incluse prin Proiectul de Lege pentru modificarea art. 361 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul trimis către Președintele României în data de 26.10.2020, spre promulgare.

Forma inițială a proiectului de lege adoptat de Senat, la 23.04.2020, viza modificarea prevederilor de la art. 361 lit. c) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și completarea, doar la nivelul orașelor, a formațiunii profesionale a arhitectului-șef cu cea de inginer cu specializarea de inginerie economică în construcții. Argumentele avute în vedere pentru această inițiativă cuprindeau mențiuni referitoare la gradul de încărcare ridicat al personalului din cadrul direcțiilor județene de amenajare a teritoriului și urbanism, cauzat de lipsa de specialiști în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului.

Cu toate acestea, forma finală a proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților, în data de 20.10. 2020 – trimis spre promulgare către Președintele României – vizează modificarea art. 361 și completarea formațiunii profesionale a arhitectului-șef cu cea de inginer cu specializarea de inginerie economică în construcții la nivelul municipiilor reședință de județ, municipiului București și sectoarelor muncipiului București, orașelor precum și la nivelul comunelor.

Referitor la această propunere legislativă, Ordinul Arhitecților din România a solicitat oficial Președintelui României să NU promulge Legea pentru modificarea art. 361 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și să o retrimită către Parlament, în vederea reexaminării formei actuale.

Apreciem că absolvenții de inginerie economică în construcții nu dețin cunoștințele profesionale necesare pentru întocmirea documentațiilor prevăzute de lege pentru a propune aprobarea planurilor urbanistice generale, zonale și de detaliu, de a amite avize de oportunitate pentru elaborarea planurilor urbanistice zonale inițiate de investitori privați sau de a emite certificate de urbanism și autorizații de construire/desființare.

De asemenea, considerăm că formarea profesională obligatorie a arhitectului-șef implică cunoștințe, abilități și competențe ce formează o viziune generală asupra dezvoltării durabile a comunității și amenajarea teritoriului și urbanism, iar întregul conținut științific dobândit  prin formarea profesională prevăzută de textul de lege în vigoare nu poate fi acoperit în proporție majoritară de către conținutul uneia, ori a mai multor discipline pe care studentul de inginerie economică în construcții le-a promovat.

Prin urmare, este imposibil de conceput că un absolvent al programelor de studii desfășurate pentru specializarea în inginerie economică în construcții poate să aprofundeze niște direcții particulare de studiu și, mai ales, că poate să asigure  realizarea misiunilor, a obiectivelor și obținerea rezultatelor așteptate în îndeplinirea atribuțiilor definitorii pentru un arhitect-șef.

În aceste condiții, modificarea art. 36nu este justificată, cu atât mai mult cu cât noile prevederi nu sunt in masură să aducă clarificări sau îmbunătățiri ale cadrului legal existent, ci dimpotrivă vor determina deprofesionalizarea personalului din administrația publică și vor influența negativ întregul proces de dezvoltare armonioasă și durabilă a teritoriului național.

  • DATA PUBLICĂRII 27.10.2020