UIA – femei în arhitectură

3 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

8 martie 2021

Scopul Comitetului Internațional al UIA pentru Femei în Arhitectură este acela de a evidenția contribuțiile femeilor arhitecte în societate, de a împărtăși cunoștințe și îndrumări, de a încuraja tinerele și camaraderia printre profesioniste și studente.

Felicitări și mulțumiri celor cinci membre ale Consiliului UIA, una din fiecare dintre regiunile UIA, care au lansat acest demers: Istelianna Atanassova (Bulgaria), inițiatoarea și președinta grupului, Natalie Mossin (Danemarca), Rim Safar Sakkal (Bolivia), Pei Ing Tan (Malaezia), care a condus stabilirea politicii UIA privind egalitatea de gen, și Jacinta Kabarungi (Uganda).

Mulțumim și numeroaselor femei din alte țări care s-au alăturat acestora, pentru a consolida rețeaua globală de oameni care lucrează pentru a evidenția rolurile și influențele femeilor în arhitectură.

Thomas Vonier FAIA RIBA, Președinte UIA

REGIUNEA I

„Munca la nivel internațional ne ajută să ne dăm seama cât de mică este lumea și cât de multe avem cu toții în comun. Este, de asemenea, o învățare plăcută despre alte culturi și practici, precum și despre provocările majore cu care ne confruntăm ca profesie și ca societate în secolul 21.” apreciază Fionnuala Rogerson (Irlanda).

Citiți mai multe aici.

„Pentru mine, implicarea internațională voluntară a fost un acces important către o rețea mondială de oameni cu aceleași interese ca mine. Dacă doriți să lucrați voluntar și pe plan internațional, cred că este important ca asta să răspundă unei chemări de suflet. În acest fel, munca nu este o povară, ci o bucurie.” consideră Suzanne de Laval (Suedia) în interviul de aici.

REGIUNEA II 

„Am avut șansa să cunosc mulți arhitecți și multe arhitecturi din diferite țări și culturi, pe care le consider foarte valoroase pentru viziunea unui arhitect.” se destăinuie Deniz Incedayi (Turcia). Interviul complet este disponibil aici.

„Întrucât vin dintr-o țară mică, mi-am dat rapid seama că era absolut necesar să fac parte din societatea internațională a arhitecților, ca o cale unică către colaborare și schimb de experiență cu colegii din întreaga lume.” declară Liza Siola (Grecia) în acest interviu.

REGIUNEA III

„Reziliența. Nu este o sarcină ușoară, dar noi, ca actori sociali, avem datoria de a asigura diversitatea în toate cazurile posibile dacă dorim să obținem eficiență atât în ​​politicile și eforturile locale, cât și globale.” este mesajul Nadiei Somekh (Brazilia) în acest interviu UIA. 

„Ceea ce îmi place la activitățile internaționale este schimbul de experiențe cu diferite culturi și faptul că învăț despre interpretarea și rezolvarea problemelor similare pe care le avem în țara și regiunea noastră.” apreciază Patricia Mora Morales (Costa Rica).

Citiți interviul complet aici.

REGIUNEA IV

„Există întotdeauna lucruri de învățat în fiecare moment, în orice circumstanță și de la toți cei pe care îi întâlnești. Nu ezitați să oferiți din timpul, înțelepciunea, cunoștințele și experiența dvs.! ” ne sfătuiește In-Souk Cho (Coreea).

Interviul continuă aici.

„M-a bucurat prima întâlnire cu ceilalți lideri ai societăților de arhitectură din Asia. M-am simțit confortabilă și foarte binevenită mulțumită primirii calde și deosebite de care am avut parte.” mărtuirisește Yolanda David-Reyes (Filipine) în interviul UIA de aici.

REGIUNEA V

„Cu toate diferențele care există în lume, nevoia de a învăța, de vindeca, de a aparține și de a ne accepta unii pe alții este universală. Sunt mândră că pot să le fructific în munca mea.” Citiți interviul complet cu Magda Mostafa (Egipt) aici.

„Funcțiile de vicepreședintă a Regiunii V și a doua vicepreședintă UIA, în 2008, iar în mandatul ulterior, de trezorier al UIA, au fost o provocare enormă.” declară Trish Emmett (Africa de Sud). Descoperiți și alte provocări din cariera ei.