Noutăți despre proiectul 60 de biserici de lemn

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ca în fiecare vară, am reluat lucrările la cele mai periclitate biserici din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei, alături de voluntari și meșteri destoinici. Fiind un proiect de durată și de o complexitate mare, avem nevoie continuă de sprijin financiar pentru derularea lucrărilor și materiale. 

Una dintre cele mai urgente acțiuni e cea asupra frumoasei biserici de lemn din Șirineasa, Vâlcea, pentru care am declanșat procedura de clasare în regim de urgență. Din păcate, starea acesteia este foarte proastă, așa că necesită punerea în siguranță înainte de venirea iernii, dar ne lipsesc fondurile. O echipă de voluntari e pregătită să facă operațiunea cât de curând, așa că apelăm la generozitatea suporterilor noștri pentru a putea cumpăra materiale și plăti meșterii necesari salvării acestei biserici.

Deja la al treilea an de când au început lucrările, echipa de restauratori a finalizat conservarea frescelor exterioare de pe peretele sudic al bisericii din Urși, iar echipa de dulgheri a terminat refacerea pardoselii interioare. 

O veste bună este că parohia din Boz, județul Hunedoara, a aplicat, cu ajutorul Pro Patrimonio, pentru fonduri europene menite restaurării bisericii din Boz. Proiectul a fost aprobat și au început deja pregătirile pentru lucrările de conservare. Ele vor include, anul viitor, un atelier de dulgherie desfășurat prin rețeaua Dulgheri fără frontiere, la initiațiva și cu sprijinul unor parteneri norvegieni. Aceștia au venit o vizită pentru a vedea mai multe biserici din Hunedoara, posibile subiecte ale unor ateliere de dulgherie, dând startul unui schimb de experiență care își propune atât salvarea unor monumente importante, cât și inițierea tinerilor în dulgheria tradițională. 

În curând finalizăm și ghidul pentru lucrări obișnuite de întreținere și reparații ale bisericilor de lemn, gândit ca o unealtă pentru comunități care își doresc să salveze bisericile din satele lor, dar care nu au suficient de multă informație pentru a o face. 


biserica de la Almașu mic

biserica de la Vălari

Puteți susține proiectul 60 de biserici de lemn prin donații oricât de mici sau mari, în unul din conturile fundației:

  • RO87 BPOS 7070 2802 395 ROL01
  • RO54 BPOS 7070 2802 395 EUR01
  • RO34 BPOS 7320 2802 395 GBP01
  • SWIFT code: BPOSROBU

Vă mulțumim pentru sprijin!