Reviste de arhitectură finanțate prin Timbrul de arhitectură 2017

  • 21 august 2018 

Acest articol face parte din prezentarea RECALL TIMBRUL DE ARHITECTURĂ 2017, o acţiune de prezentare a iniţiativelor care au beneficiat de Timbrul arhitecturii în anul 2017 şi este parte din campania SUSŢINEM TIMBRUL DE ARHITECTURĂ. Secțiunea cuprinde articole dedicate câștigătorilor sesiunii de finanțări nerambursabile din Timbrul arhitecturii organizate de OAR în 2017.

 

Caietele restaurării 

Asociația Art Conservation Support 

În contextul în care s-au observat o serie de intervenții agresive și abuzive asupra componentelor patrimoniului cultural care, uneori din lipsă de informare, au dus la alterarea iremediabilă a acestora, revista conține o serie de articole științifice dedicate conservării și restaurării patrimoniului cultural, culegeri de metodologii, norme și principii etice și, deopotrivă, mărturii ale experiențelor practice ale cercetătorilor și specialiștilor deopotrivă. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  30.300 lei 

Oraș peste oraș 

De arhitectură 

Numărul revistei tratează subiectul intensificării orașului, înțeles ca dezvoltarea unei proprietăți sau zone cu o densitate mai mare decât cea din prezent prin: reabilitarea/ reutilizarea terenului liber, dezvoltarea unor terenuri vacante și/ sau insuficient utilizate în cadrul zonelor dezvoltate anterior, dezvoltare prin îndesire și extinderea sau conversia clădirilor existente. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  49.900 lei 

No man's land / No land's man

Arhitext  

Numărul investighează două concepte complementare: no man's land și no land's man și o temă practică ale cărui proiecte descriu ipostaze ale unor programe fără program. Ridicând o serie de întrebări prin două tipuri de discursuri pe care le aduce împreună într-o compoziție, apare un exemplu de posibilă curatoriere a informației de zi cu zi. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  24.375 lei 

Habitat & Arhitectură 175

Igloo 

Privind cu interes către zona HoReCa, numărul se oprește asupra cafenelor, barurlor șii restaurantelor, căutând exemple de arhitectura  arhitectura spațiilor de alimentație. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  52.731 lei 

 

Pe piață. Eco-Deco. Locuri deschise. Bucăți de oraș. 

Zeppelin 

Cele patru numere însumează teme diverse, completate de articole și interviuri vizând teme ca economia de piață, dezvoltare urbană sălbatică vs. sisteme responsabile,  modele noi de antreprenoriat și acțiune culturală, industriile creative, sustenabilitatea, regenerarea patrimoniului, clădiri și spații publice, restaurări și reabilitări. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  58.200 lei 

 

Caietul ARA 9 

Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie

O coleție anulă de studii originale şi relevante pentru domenii de cercetare şi de acţiune precum arhitectura arheologică, topografia istorică, istoria şi arheologia clasică, medievală şi modernă, arheologia contemporană sau teoria şi gestionarea patrimoniului. Volumul va cuprinde secţiunea principală – studii şi cercetări, secţiunea note şi discuţii, recenzii. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  22.499 lei 

Transsylvania Nostra 3/2017 

Asociația Transsylvania Nostra 

Număr dedicat diseminării informației în legătură cu valorile de patrimoniu construit ale Timișoarei, în contextul conservării și introducerii mai multor clădiri istorice în circuitul turistic al orașului cu ocazia anului 2021 și a titlului de Capitală Culturală Europeană. 

  • Timbru de arhitectură OAR:  9.324 lei