Masterplan Sopor

Promotorul concursului este Primăria Municipiului Cluj-Napoca, care va deveni inițiatorul documentației de urbanism ce se va contracta în urma acestui concurs.

Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecților din România prin Filiala Teritorială Transilvania, în parteneriat cu Ordinului Arhitecților din România.

 

” În trecut, locurile de muncă se bazau pe mușchi, acum pe creiere, iar în viitor se vor baza pe inimă”

- Minouche Shafik, directoare London School of Economics and Political Science.

 

Cum arată un cartier proiectat pentru viitorii locuitori, într-o lume în care, în economie, pe lângă PIB (Produs Intern Brut), vor fi introduși și indicatori ai calității vieții? Cu siguranță va fi un oraș care ține cont de sensibilitatea și condiția omului pe pământ, a omului cu un stil de viață sănătos, a omului conștient că întreaga lui activitate își extrage resursele din natură, drept pentru care va trebui să trăiască în echilibru cu ea.  Ne gândim la generația actuală, dar mai ales la cele ale următorilor 30 de ani. Ne așteptăm la un oraș mai mult pentru oameni decât pentru mașini, cu acces la majoritatea funcțiunilor necesare în cotidian pe jos sau cu bicicleta și bine conectat la zonele deja urbanizate, în special prin transportul în comun. Pentru a încuraja deplasările pietonale, spatiile publice vor trebui sa fie atractive, iar vara sa fie răcoroase. Astfel, vegetația și rețeaua de spații verzi, conectându-se la cele existente, vor contribui semnificativ la plusul de valoare imobiliară.

Zona Sopor este un teritoriu în intravilanul municipiului Cluj Napoca, compus din terenuri de diferite dimensiuni, în proprietate privată. Zona a mai fost studiată anterior, dar numai parțial, și s-au elaborat Planuri Urbanistice Zonale pentru unele porțiuni, însă această implementarea fragmentată nu poate asigura o dezvoltare structurată, armonioasă și durabilă a zonei.

Primăria municipiului Cluj Napoca dorește dezvoltarea durabilă a orașului pentru secolul al XXI-lea, vizând să asigure locuitorilor actuali și viitori, condițiile unei vieți de calitate (varietate de locuire, funcționalitate echilibrată, infrastructură adecvată, relație echilibrată cu natura etc.).

Deși teritoriul viitorului Cartier Sopor este în cea mai mare parte proprietate privată, autoritatea publică locală dorește ca această nouă dezvoltare, structurată după principii contemporane si sustenabile, să devină un exemplu de urbanizare, în care inițiativa publică și cea privată să poată coopera în interesul tuturor locuitorilor.

Scopul concursului

Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune soluții în vederea “Elaborării unui MASTERPLAN / Plan Urbanistic Zonal în cartierul Coloniile Sopor din Municipiul Cluj-Napoca”.

Prin concurs se dorește identificarea unui nou mod de urbanizare sustenabil, orientat spre generațiile viitoare și spre bună conviețuire. Obiectivul este creșterea calității vieții oamenilor în mediul urban prin soluții integratoare și inovatoare.

Primăria municipiului Cluj Napoca asigură finanțarea pentru noua planificare urbană: de la concursul de soluții/ master plan la elaborarea Planului Urbanistic Zonal și construirea etapizată a infrastructurii și a dotărilor publice.

Urbanizarea propusă va aduce o valoare crescută a proprietăților private din zonă, prin utilizare judicioasă a teritoriului, coerență urbanistică, soluții pentru creșterea calității vieții și a coeziunii în vecinătate.

În același timp, investitorii privați vor beneficia de noi oportunități de investiție și de plus valoare prin inovație urbanistică, toate acestea cu condiția colaborării între 3 principali actori urbani:

  • proprietari de teren
  • dezvoltatori imobiliari
  • autoritate publică locală

Participanții sunt invitați prin acest concurs să prezinte nu numai o viziune spațială de dezvoltare a zonei ci și o strategie, astfel încât noua dezvoltare să devină un mediu locuibil structurat, ”etapizabil”, sustenabil, oferind de asemenea și suficientă flexibilitate dezvoltatorilor privați care doresc să construiască

--

Documentația Concursului de soluții Masterplan SOPOR - Plan Urbanistic zonal Cluj-Napoca 2019 este prezentată pe site-ul OAR Concursuri în forma finală, cu modificările integrate conform clarificărilor din SEAP din datele 19.06.2019, 4.07.2019, 16.07.2019 si 17.07.2019.

Juriul concursului

Membri titulari

Membri supleanți

Calendarul concursului

  • Stage Complete

    Lansarea oficială a concursului

    Data publicării pe SEAP
    06.06.2019
  • Stage Complete

    Înscrieri vizită sit până la data de

    05.07.2019
  • Stage Complete

    Vizită sit

    06.07.2019
  • Stage Complete

    Data limită primire întrebări Runda 1

    08.07.2019
  • Stage Complete

    Data limită răspuns întrebări Runda 1

    15.07.2019
  • Stage Complete

    Data limită primire întrebări Runda 2

    19.09.2019
  • Stage Complete

    Data limită răspuns întrebări Runda 2

    Data limită răspuns întrebări Runda 2
    26.09.2019
  • Stage Complete

    Data limită Predare proiecte

    ora 16.00
    02.10.2019
  • Stage Complete

    Analiză preliminară proiecte (verificare comisie tehnică)

    Analiza preliminară a proiectelor se desfășoară între 03-04.10.2019
    03.10.2019
  • Stage Complete

    Jurizare proiecte

    Jurizarea proiectelor se desfășoară între 07-09.10.2019
    07.10.2019
  • Stage Complete

    Anunț oficial câștigător

    Conferință de presă cu juriul
    10.10.2019
  • Stage Complete

    Publicarea Galeriei de Proiecte pe site-ul oficial al competiției

    16.10.2019
  • Data limită depunere contestații

    23.10.2019

Documentația de concurs

Trimite o întrebare pentru organizatori

x_oar