În urma jurizării concursului MultipleXity

Regret din suflet că situația de alertă m-a împiedicat să fiu la Timișoara pentru jurizarea acestui concurs; legătura mea afectiv-profesională cu Timișoara și arhitecții timișoreni e veche (din 1996) și stabilă. Iar regretul este cu atât mai mare cu cât concursul MultipleXity ocupă o poziție aparte în peisajul nostru profesional și în construcția „instituției concursului” la care particip, în cadrul OAR, din 2014.

În primul rând, concursul s-a desfășurat sub egida strategiei municipale pentru Timișoara capitală culturală europeană 2021, ceea ce îi conferă o semnificație unică. Este primul concurs de soluții organizat de OAR, care se desfășoară sub astfel de auspicii. În al doilea rând, pot spune fără reținere că a fost „un concurs eroic”, pentru că s-a petrecut fără nicio abatere de la standardul de calitate pe care îl susținem, în pofida desfășurării unei bune părți sub semnul stării de urgență care a complicat mult procedurile uzuale, cele cu care ne-am obișnuit.

De aceea, în numele meu personal și al întregii echipe Concursuri a OAR, îi felicit cu convingere atât pe promotorul vizionar al concursului —Primăria Municipiului Timișoara și domnul primar Robu —, cât și pe arhitecta Loredana Gaiță, managerul inteligent și dedicat al întregii proceduri, care au reușit să mențină concursul la înălțimea cerută printr-o cordială și fructuoasă colaborare în ciuda circumstanțelor defavorabile.

În completarea celor spuse în conferința de presă —la care am asistat cu mare plăcere pe Facebook, alături de peste două sute de arhitecți—, aș vrea să spun doar câteva cuvinte, reluând remarca domnului primar Robu referitoare la numărul mare de proiecte supuse jurizării, venite din toată țara.

Într-adevăr, MultipleXity a avut cel mai mare număr de participări dintre concursurile pe care le-am organizat în acești șase ani (cu excepția MNIR). Înseamnă că tema a plăcut. Iar aceasta dă seama despre existența unei noi conștiințe profesionale și municipale, care înțelege potențialul pe care îl reprezintă patrimoniul industrial dezafectat pentru dezvoltarea urbană. E un acord fin cu acea sensibilitate contemporană care vede în „ruinele industriale” o șansă pentru oraș și viața lui publică, pe care l-am remarcat și în proiectele de diplomă (îmi sunt cunoscute cele de la UAUIM, dar sigur că la fel se petrece și în celelalte facultăți de arhitectură din țară). Desigur, prospețimea unui astfel  de demers tematic a sporit atractivitatea concursului printre arhitecți, iar aceasta s-a văzut în numărul participanților. Și îl felicit pe arhitectul Rudolph Graef, autorul temei, care a reușit să transmită concurenților un mesaj de modestie în fața patrimoniului supus intervenției, invitându-i pe concurenți să aducă noutate și inventivitate, dar și să lase loc viitoarelor schimbări — un mesaj în spiritul adevăratei durabilități în arhitectură.

Dar mai departe de aceasta, faptul că foarte mulți participanți au fost din afara comunității timișorene este, paradoxal, o mare victorie a orașului. Însemnă, pur și simplu, că Timișoara și patrimoniul ei sunt prețuite „național”, indiferent de clasarea sau nu a acestora pe lista monumentelor.

Or, și acesta este scopul unui concurs de soluții (pe lângă faptul că duce la achiziția pe baze profesionale și transparente a „serviciilor de proiectare”), anume,  acela de a crea o comunitate profesională care depășește hotarele locale, o comunitate cu legături , care se construiesc treptat.

Arhitecți din Timișoara au construit recent  în Cluj; arhitecți din București construiesc în Cluj; arhitecți din Cluj vor construi cu succes în Timișoara în urma acestui concurs. Este o mare realizare a Timișoarei, așa cum este și o realizare a Filialei Timiș, din care organizatoarea concursului face parte. 

 

Eu văd în asta participarea întregii noastre comunități arhitecturale la evenimentul Timișoara capitala culturală europeană din 2011!

Cam asta aș fi spus dacă aș fi putut fi acolo.

Și, desigur, că îi felicitpe toți participanții și le urez succes câștigătorilor!

 

Ana Maria Zahariade

Vice-președintă a OAR pentru concursuri